Ultimele scandaluri din presa, legate in principal de piese mai mult sau mai putin plagiate, care au intrat in cursa pentru Eurovision, intaresc spusele lui Adrian Despot (Vita de Vie) de dupa prima preselectie: "in acest an, sunt foarte multe piese infantile". Pentru el, sambata mai urmeaza o sedinta de jurizare, cu ocazia celei de-a doua semifinale.
Cum comentezi scandalul iscat in jurul piesei lui Moga, care a ajuns cu ea la expertiza la Londra?
Adrian Despot: Nu cunosc detaliile acestui scandal. Pe bune? S-a dus cu ea la expertiza? Inseamna ca paranoia e mare sau ca stie el ceva. Probabil ca am auzit piesa cu pricina la prima preselectie insa sincer, nu mi-a ramas in cap. Acum, inainte de semifinala n-am ascultat nicio piesa, deoarece prefer sa-mi exprim o parere fata locului. Oricum, trebuie sa spun ca mi-a placut gestul TVR-ului de a arata in direct plagiatul lui Papa Jr. Pana acum, TVR se ferea de scandal, insa acum am senzatia ca exista toate premisele unui show corect.
Da, dar nimeni nu a mai vorbit despre Papa Jr. Teoretic, un om prins cu asa ceva ar trebui exclus automat din muzica.
Adrian Despot: Este adevarat. Acum ramane de vazut cate comenzi va mai primi Papa Jr dupa povestea asta. Din pacate, asa se face muzica in Romania. De multe ori, artistul vine cu un CD cu Black Eyed Peas , de exemplu, si vrea o piesa asemanatoare. Atunci, compozitorul se chinuie sa o faca asa. Deja, imaginatia nu mai exista in acest proces.
Cum arata concursul din acest an? Ai fost cel mai vehement contestatar al pieselor inscrise.
Adrian Despot: Si am avut dreptate. Au fost multe piese infantile, fara imaginatie, sau, daca vrei, mai multa matematica decat muzica. Dupa mine, din 255 de piese as fi votat doar 3. In rest, 50% au fost House, facute standard, 40% reggaeton, insa din fericire nu prea au trecut mai departe...
De ce?
Adrian Despot: Pentru ca dupa parerea mea, acest gen este un fel de manea rebotezata. In rest, doar 10% au fost piese normale, okay din punctul meu de vedere.
Cum se jurizeaza la semifinale? Sunteti totusi mai multe generatii de compozitori...
Adrian Despot: Este un soi de parteneriat. Dialogul intre membrii juriului este o prima masura de jurizare. Se asculta fiecare piesa si, pe masura ce apar greseli sau lucruri laudabile, se discuta. In plus, se ia in calcul prestatia live, pentru ca sunt unele piese bune care sunt cantate de oameni
care nu stiu sa cante si invers. Si aici ma refer la cea am vazut in prima semifinala.
Ca tot se vorbeste de plagiat, se poate spune ca si piesa Rednex feat Ro-Mania seamana cu "Cotton Eye Joe".
Adrian Despot: E adevarat ca seamana, pentru ca este o piesa facuta in acelasi gen. Mie nu-mi incanta urechile, mai ales ca Rednex au cantat mai prost decat Ro-Mania. Cred ca la Eurovision toata lumea incearca sa adune plusuri. Or in acest caz, cred ca cei care au facut piesa, s-au gandit ca n-ar fi rau sa adune niste voturi si din Suedia, in cazul castigarii Eurovisionului romanesc. Cu siguranta nu e vreo mare piesa, insa poate fi o mare afacere pentru noi. Toti au interes sa fim reprezentati de o piesa cat mai buna si de aceea nu-si permit riscuri. Ramane de vazut ce va iesi la final.
Ma surprinde chestia asta.
Adrian Despot: N-ar trebui, pentru ca Eurovisionul nu mai e demult un festival de muzica. E posibil ca anul asta sa castige unul care nu canta nimic, dar care are pe scena iepuri iesiti din joben, flacari, masti sau mai stiu eu ce artificii de acest gen. Asta e trendul ca sa zic asa. Acum, muzica se asculta cu ochii deschisi. De aceea, toti merg pe impactul vizual. Din punctul meu de vedere, Eurovisionul a ajuns un fel de "Chestiunea Zilei".
Andrei Vulpescu
Comentarii:
nice
Anonim , Vineri, 20 Aprilie 2007, ora 15:45
super tare despot ;)
Corect!!!
Anonim , Joi, 22 Februarie 2007, ora 00:04
Eurovisionul e acum pe bani!!!Voturile de anul trecut au fost falsificate!!!Animalele de finlandezi au cantat super nashpa!!!Inainte eurovisionul reprezenta cultura,elegentza,finetze,talent,clasa,stil,gust,f<br>rumusetze shi rafinament...dar acum...reprezinta nishte...porcarii...cum au putut cashtiga oare finlandezii aia cu Hard rock-ul lor???Prostie adevarata...plagiere...pentru ce mai are juriu cela cap pe umeri...daca nici nu shtie sa il foloseasca???Sunt foarte indignata din cauza cashtigatorilor,nu meritau sub nici o forma acest premiu shi nici macar atentzia cuiva...dibilism adevarat...sper ca macar in acest an premiul sa fie iminat pentru adevaratele calitatzi...sa fie totul apreciat corect...iar voturile sa nu mai fie falsificate ca anul trecut...mam saturat ca peste tot sa cashtige doar cel ce are mai multzi bani...NU BANII FAC TOTUL!!!trezitziva oameni...shi avetzi grija varog pe cine votatzi anul acesta...sa merite votul!!!Dar nu uitatzi shi de Moldova,fie ca merita,fie ca nu...dar oricum trebuie de ii acordat atentzia necesara ca totzi avem acelashi sange in vene-singele de ROMIN...asha ca nu uitatzi de fratzii noshtri...iar in al doilea rind votatzi pe cineva cu cap...va rog mult!!! Merci...va poop pe totzi!!!pooooopik!!!
bla
Anonim , Vineri, 02 Februarie 2007, ora 01:22
marele muzician vorbeste...hahahah..la spalat scutece ADI
adevarat
Anonim , Joi, 01 Februarie 2007, ora 17:13
are foarte mare dreptate, mai ales ca cei care au castigat anul trecut erau nasoli de tot