Telespectatorii Pro Tv vor avea sansa de a „vedea” cel mai asteptat
eveniment al anului, nunta Printului William cu Kate Middleton prin
ochii Amaliei Enache, corespondentul Stirilor Pro Tv care se va afla la
Londra si ii va introduce in atmosfera ceremoniei. „Ii invit pe
telespectatori la cel mai „incoronat” reality show posibil.
Povestea are toate ingredientele unui basm al zilelor noastre: un print
chipes, ce intr-o zi va fi rege, si o frumoasa fata care l-a asteptat 10
ani pana in ziua asta in care nu doar se marita, dar face primul pas
spre un trai de viitoare regina. Totul, pe o stare de emotie colectiva a
unui popor intreg care si-a pierdut in mod tragic printesa preferata,
Lady Di, cea care acum nu isi vede fiul mire”, a marturisit entuziasmata
Amalia Enache.
Evenimentul asteptat de o lume intreaga cu sufletul la gura se anunta a fi cea
mai urmarita transmisiune in direct din toate timpurile, iar estimarile
indica faptul ca intre doua si trei miliarde de oameni din toate
colturile lumii vor urmari macar partial ceremonia. „Ca jurnalist, sa
fii in mijlocul unui astfel de eveniment este o provocare completa: de
la entuziasmul de a vorbi despre o poveste frumoasa, in contrapunct cu
avalansa de stiri dramatice, de la ceremoniile spectaculoase si pana la
apetitul britanicilor sau al turistilor pentru aceasta poveste, de la
implicatiile economice pana la pulsul strazii”, a declarat
prezentatoarea Stirilor Noptii, care constientizeaza pe deplin
responsabilitatea de a oferi telespectatorilor Pro Tv sansa de a
patrunde cat mai mult in
atmosfera uluitoare: „Iau cu mine responsabilitatea ca prin ochii mei
milioane de romani trebuie sa se simta ca si cand ar fi acolo. Ii voi
introduce in atmosfera evenimentului, cu toate fatetele lui, banuite si
nebanuite. Voi incerca sa transmit de fapt starea acestei zile umar la
umar cu colegii mei din studio si alaturi de redactorii Stirilor Pro Tv
ca sa creionam imaginea completa a acestui eveniment.”
Vedeta Pro Tv nu se afla la prima experienta de o asemenea amploare, dar
este la fel de nerabdatoare sa surprinda toate detaliile care dau
farmecul specific acestor evenimente. „In urma cu sapte ani am transmis
pentru Pro Tv din Spania de la grandioasa nunta a Printului Felipe cu
Letizia Ortiz. N-am uitat nici o secunda din tot ce am trait acolo, n-am
uitat nici macar un frame din imaginile pe care le-am surprins cu
privirea sau cu camera”, si-a amintit Amalia.
Mai multe articole cu: Amalia Enache Kate Middleton Nunta Printul William