"Anti Valentine's Week", o manifestare de traditie in Club A, pentru prima data extinsa pe durata unei saptamani in 2006, este un festival al "atitudinii ironice fata de platitudinea, formalismul si comoditatea cu care barbatii venereaza femeile din viata lor". Evenimentul incepe luni si se termina pe 17 februarie. Saptamana de protest din clubul bucurestean se adrezeaza tinerilor nonconformisti, critici si rebeli, care se simt "bombardati de dulcegarii, declaratii de dragoste siropoase, valentine sau romantism gratuit si desuet".
Luni, Trupa A din Club A va sustine spectacolul de stand-up comedy "Despre dragoste numai ‘de bine’". Membrii trupei, Catalin Iliescu, Cristian Dumitru si Claudiu Constantin, lucreaza impreuna din mai 2006, cand au avut primul spectacol in Club A. Ei abordeaza teme dintre cele mai diverse, de la politica la simple intamplari de zi cu zi, sau de la sex la mass-media. Realizatorul TV Doru Ionescu prezinta marti, impreuna cu invitatii sai, "Sex, drugs & rock’n’roll, mai pe romaneste!", o proiectie de clipuri si secvente din concertele unor trupe romanesti care au ca subiect "fetele din ziua de azi si nu numai".
Chiar pe 14 februarie, de Valentine's Day, trupa Tapinarii, consacrata prin "atitudinea sa acida si ironica, dar si duioasa fata de femei", va sustine un concert pe scena din Club A. Trupa, care s-a format in urma cu sase ani, a scos pana in prezent sase albume. Club A va gazdui, joi, spectacolul de farse si muzica traditionala si medievala despre femeie si barbat, despre iubiri imposibile si dispute amoroase "Truverii". Fragmentele muzicale vor alterna cu "Farsa Cuvei", "Farsa Indragostitilor", "Farsa betivului", "Pulcinella indragostit" sau "Ghinionul lui Pulcinella".
Vineri, Daniel FaT va sustine concertul "dE LaV", care se vrea o dedicatie pentru "indragostitii nabadaiosi si haiosi, ce stiu sa se bucure de viata, chiar si cand nu e totul in roz". Daniel FaT, actor si cantautor de muzica folk, a lansat albume precum "Imparatia cu trasnai", "Corinda, corinda…" sau "Nu te-ntinde, broasca-n tau!". Ultima seara a festivalului Anti-Valentine’s va fi consacrata spectacolului "Monoloagele Vaginului" (foto) de Eve Ensler, in interpretarea Dianei Giubernea si regia Monei Gavrilas. (M.M.)