Bineinteles, meritul principal il au organizatorii, Fundatia Artmania, carora nu li se poate reprosa absolut nimic.

Din pacate, nu am prins prima zi de festival, fiind prezent, impreuna cu trupa mea, la un alt festival, mai mic dar la fel de tanar (editia a doua...), desfasurat langa Resita, la Raul Alb. White River Rock Festival beneficiaza de o locatie pe cat de superba, pe atat de putin cunoscuta. Asa ca nu a fost foarte mult public, insa cel prezent a reusit sa intretina o atmosfera excelenta alaturi de Fazer, Blind Spirits, Tiarra, Magica, Trooper si Luna Amara.

As vrea sa punctez evolutia celor de la Tiarra, deoarece, desi nu sunt un fan al genului gothic metal, au reusit sa ma impresioneze prin acuratetea interpretarii. Nu am mai auzit o trupa cu vioara, violoncel, clapa, chitara, tobe, bass si doua voci (8 oameni!) are sa sune atat de curat. Ceea ce ii ajuta mult e si bunul simt componistic, in sensul ca piesele nu sunt prea incarcate – cum obisnuiesc multi in genul asta – si permit intelegerea versurilor si a diferitelor solo-uri instrumentale.

Revenind la Artmania, sambata s-au "produs" pe scena Tarot, The Gathering, My Dying Bride si Within Temptation. Toate, fara exceptie, au sunat incredibil (sau "beton", sau "zid", sau cum vreti voi sa ziceti...).

Tarot practica un heavy metal cu influente power si un iz de gothic mai vag. Nu e un stil prea nou, insa calitatea instrumentistilor nu lasa loc de alte critici. Tarot a reusit sa incalzeasca publicul toropit de caldura si sa il pregateasca pentru ceea ce a constituit, personal, o revelatie: The Gathering.

Nu ascultasem decat putine piese de la aceasta trupa olandeza si auzisem ca facusera o cotitura stilistica destul de drastica de vreo 2 albume incoace. Ei bine, parerea mea e ca aceasta cotitura stilistica a fost binevenita: The Gathering suna ca un amestec sensibil si profund intre Radiohead , Placebo si gothic metal. Solista Aneke e o prezenta electizanta si inocenta, in acelasi timp, cu miscari ce mi-au amintit de Bjork . Tot de solista islandeza mi-a amintit si vocea olandezei, o voce inalta dar calda, totodata.

Pur si simplu nu mi-am putut dezlipi ochii de la aceasta trupa in timp ce cantau. Melanjul stilistic a fost de-a dreptul tulburator, si a fost contrabalansat inteligent de cateva piese mai vechi, pe care trupa stia ca publicul le va gusta cu siguranta. Au fost singurii care au venit pe scena imbracati normal, sa zicem, in comparatie cu costumatiile My Dying Bride sau – ce sa mai zicem! – Within Temptation .

My Dying Bride nu mai au nevoie de nici o prezentare, desigur. Recitalul lor a fost, probabil, cel mai asteptat al serii si, bineinteles, asteptarea a meritat pentru miile de fani. Apropo de asta, publicul a fost mult mai numeros la aceasta editie decat la precedenta, ceea ce nu poate decat sa ma bucure.

Desi nici stilul MDB nu imi este familiar, am remarcat imbinarea minunata intre pasajele melancolice si cele dure si interpretatea deosebita a vocalistului. Se spune ca are trac; daca e asa, a invatat foarte bine sa foloseasca aceasta problema in interesul show-ului, ceea ce este un lucru extraordinar pe care putini solisti cu o asemenea problema il reusesc.

Seara s-a incheiat cu Within Temptation , o trupa considerata mainstream de catre organizatori, nu si de catre public, neaparat. Intr-un fel, s-a repetat scena de anul trecut, cand dupa Amorphis cel putin un sfert din public a intors spatele celor de la HIM. Sincer, nu am inteles niciodata prea bine rolul unui decor sofisticat intr-un show. Insa nici nu imi permit sa judec o asemenea optiune, fiind o chestiune de gust.

Within Temptation au venit cu un mare tabloul gothic in spate, cu dragoni si flacari. A sunat ca pe CD, insa liniaritatea stilului m-a facut sa parasesc piata pe la jumatatea recitalului. Nimic altfel, nimic in plus – melodicitate plata de la cap la coada, fara surprize. Vorba cuiva, "within temptation, without sensation!" Iar daca vreti sa va lamuriti definitiv, aflati ca vocalistul Anathema si solista de la The Gathering se distrau de mama focului, dansand un fel de dans tribal in backstage.

Ultima zi de Artmania a adus pe scena Luna Amara , Vita de Vie, After Forever si Iris. Nu am sa comentez prestatia primilor, din motive lesne de inteles (pentru cine nu intelege: fac parte din trupa). Mult mai putina lume, lucru oarecum normal, de altfel.

Vita de Vie au venit cu piese de pe noul album, piese care se indeparteaza putin de stilul consacrat, insa nu foarte mult. Ruperile de ritm sunt mult mai inspirate, chitara suna mai dur, vocea se complica in mod placut. Insa titlul unei piese ca " Zale de matase" mi s-a parut cam pretentios. In fine, poate mi-am pierdut eu gustul pentru metafora. Nu inteleg de ce trupa insista sa mai cante piese ca "Ozoszep" sau "Vinolamine"; cred ca publicul lor a depasit de mult perioada aia.

After Forever a fost un fel de Within Temptation mai dur si, de aceea, mai bun. Energia s-a transmis mai direct si mai clar, chitarile nu au fost asa de "in spate", iar vocea solistei are un timbru mai putin suav si lalait. Un show mult peste medie, pe ploaie, din pacate. Ploaie care m-a convins sa ma duc la hotel, caci Iris nu mai poate de mult sa imi spuna ceva nou. Mai ales dupa ce vazusem ce vazusem in ziua precedenta.

In concluzie, felicitari organizatorilor Artmania si asteptam surprize la fel de placute si la anul! 

de Mihnea Blidariu