Deobicei teatrul independent se ascunde prin subsoluri. Nu stiu daca e si o frustrare sau doar faptul ca nu exista alte locuri. Iata ca voi sunteti fix deasupra Salii Mari a TNB, la Laptarie, un loc cu istorie...

Chris Simion: E adevarat si cu bugetul unui spectacol de la National cred ca am juca vreo cinci stagiuni aici. Pentru a da o replica ideii de underground, noi am numit teatrul asta undercloud, pentru ca s-a nascut vara si am jucat pe terasa la Motoare. L-am continuat apoi in Laptarie pentru ca am avut bucuria sa avem parte de public si sa jucam spectacolele cu sala plina. Cristi Iacob
chiar spunea ca ce se intampla in Laptarie, si asta-vara pe Motoare, e o poveste de dragoste, pentru simplul fapt ca venim de drag, sa stam dupa spectacol la bere, ca avem libertatea sa jucam niste texte pe care nu ni le impune nimeni...

In plus, in afara de visuals (o chestie moderna) decoruri practic nu exista...

Chris Simion: Crezi tu ca e moderna. Proiectia functioneaza in teatru din anii ‘70. Ce fac eu cu scenografia? In primul rand imi place sa lucrez cu oameni care vin din zona artelor plastice, care au terminat pictura... La "Dragostea dureaza 3 ani" decorul e facut din niste panze pictate, iar la "Hell" e asigurat de cei de la Inova, cu o masa si trei scaune atat de ciudate incat
formeaza o lume.

"Dragostea" am vazut-o din postura carcotasului, adica din spatele cortinei, mai precis de la barul din Laptarie. Asa am realizat ca practic vad doua spectacole. Mi s-a parut foarte tare ca orice om o poate vedea pe Adriana Trandafir schimband mai multe peruci... E foarte live chestia asta..

Chris Simion: Imagineaza-ti ca Adriana Trandafir e o actrita ce vine cu 30 de ani de experienta intr-un teatru clasic si ca ce se intampla in Laptarie e atat de adevarat si de frumos incat vine cu drag si joaca in acest spectacol. In conditiile in care Adriana e o vedeta. Chiar daca se machiaza singuri sau isi spala costumele singuri, ei sunt extrem de motivati de aceste spectacole, mai ales ca noi facem si partea artistica si partea tehnica si mediatizarea. Pe scurt, carnea si sangele
sunt ale noastre...

Cat inseamna Daya  ca oameni?

Chris Simion: Pai pe "Dragostea" actori sunt Cristi Iacob , Adriana Trandafir, Gabriela Iacob sau Mara Nicolescu, Cuzin Toma si Ioana Marchidan, partea de video e asigurata de Dan Fezentan, sconografia Lian Ionesco, regia mea si coregrafie Ioana Marchidan. In plus, mai este Ioana Dumitrescu, directorul executiv, care tritite mailurile, invitatiile, sta la intrare si rupe bilete sau pune afisele. La "Hell" ii gasim pe Antoaneta Cojocaru, Cristi Iacob , Ela Ionescu , Rodica Ionescu, Raluca Oprea, Cuzin Toma, eu regia, costumele si scenografia Ovidiu Buta , decorul este inchiriat si video, Ana Blidaru. Sunt cam zece oameni pe proiect.

Ce se intampla intre reprezentatii mai ales ca nu aveti un sediu? Unde repetati?

Chris Simion: Eu nu repet un proiect mai mult de doua luni de zile, decat in conditii exceptionale cum a fost la "Hell", care a necesitat cercetare. De repetat, repetam la Laptarie, dimineata cand nu este public. Deobicei asa merg lucrurile. In rest, chestiile de organizare se petrec la fiecare acasa.
Saptamanal, ne strangem la cineva acasa. Incercam sa facem mai mult decat reprezentatii intr-o singura locatie, in sensul ca mergem pe piese moderne.

De unde gasesti piesele astea? Banuiesc ca nu le iei de pe Internet... Iata, "Dragostea dureaza 3 ani" chiar are success,  iar "Hell" incepe sa miste.

Chris Simion: Acum nu ma dau culta, insa sunt dependenta de literatura. In loc de droguri, imi bag in vena romane. Pentru ca ma simt foarte confortabil pe proza, adaptez. De cele mai multe ori lucrez pe dramatizari, nu pe piese de teatru. Din lecturile mele incerc sa selectez texte care consider ca se adreseaza spectatorului modern. Eu fac piese pentru spectatorul de azi, deci nu stiu dinainte daca o piesa va avea sau nu succes la public. "Dragostea" cred ca e o exceptie, in sensul ca din aprilie si pana acum se joaca cu bataie la usa. Cred ca tema atrage foarte mult.

Sunt curios cati oameni dintre cei care vin la spectacol au probleme de cuplu?

Chris Simion: Toti au probleme si probabil de asta se si duce din vorba in vorba acest spectacol. La "Hell" insa, lucrurile nu stau tocmai asa, desi este un spectacol despre droguri, sex, viata de noapte, tineri de bani gata, se discuta numai de spre marci si Porche,. Gucci, Prada... exista si o poveste de dragoste. Cu toate acestea, spectacolul nu are acelasi succes de public, desi este mult mai puternic si mai serios.

Probabil ca "Dragostea" se pliaza pe publicul iubitor de "Sex and The City"…

Chris Simion: E adevarat. Eu il numesc spectacol comerical, desi nu am intentionat asta. El a devenit comercial insa pentru ca publicul a reactionat pozitiv. Actorii joaca cu placere, tema casatoriei atrage, iar muzica vine ca o manusa. Am folosit mult Portishead si am descoperit o trupa foarte misto, Bakini. Dupa spectacol, foarte multi ma intreaba de coloana sonora. A fost greu, pentru ca la cele doua spectacole am ascultat sute de piese. De partea cealalta, la "Hell" am mers pe Transglobal Underground si pe Pulp.

Revenind la "Dragostea", amandoi suntem casatoriti. In timpul show-ului, razand, chiar mi-a parut rau ca n-am adus-o si pe sotia mea. Atat era de misto… Tu imi spuneai ca ai facut un pariu cu actorii…

Chris Simion: Da, a fost o gluma. Le-am zis actorilor ca daca ramanem vreunul casatorit dupa chestia asta, dau de baut. Au fost situatii super-funny, in care am urmarit reactia publicului la replici precum: "iubita mea, nu te-am inselat de placere, te-am inselat pentru supravietuirea speciei". Unii se cearta, iar altii se gandesc imediat ca la ei dragostea va dura mai mult. Rade!

Sa trecem la "Hell". De curand ai luat un premiu de la Asociatia Nationala Antidrog (AND). Am zambit cand am citit stirea. Cum s-a ajuns la premiul asta?

Chris Simion: Nu stiu. Cred ca noi am venit cu ceva nou. Nu am respectat tenta de negativism a campaniilor de pana acum, in care se spune nu trage, nu fuma iarba... Mi se pare fair-play si mai demn sa-l lasi pe om sa-si aleaga daca vrea sa se distruga sau sa se salveze. Eu practic am mers pe o psihologie inversa, aratand niste oameni care trag cocaina la greu, care se distrug in ultimul hal, ajung in OD (supra doza), unii si mor din chestia asta si ii las pe oameni sa aleaga. Nu pot sa le impun eu ce sa faca. Cand i-am invitat pe cei de la AND exact lucrul asta l-am sustinut. Iar premiul a fost obtinut in cadrul "Galei partenerilor anti-drog", un eveniment care s-a tinut in 2 decembrie 2006. Ei au considerat ca e un spectacol cu mesaj anti-drog. M-am bucurat foarte mult si anul acesta ne dorim sa facem o campanie cu "Hell" care sa se numeasca "Naked Thinking", care sa fie o campanie anti-drog, insa una neconventionala. Asta inseamna sa jucam spectacolul in  cluburi din Bucuresti si din tara si cel mult cateva discutii dupa piesa, fara vreun mesaj didactic, propagandistic...

Ar fi misto sa convingeti niste politicieni d-astia scortosi, care oricum habar n-au pe ce lume traiesc, sa se tunda zero...

Chris Simion: Eu m-am gandit la altceva. De exemplu, sa-i propunem lui Mutu sa fie imaginea campaniei. De ce? Am un argument pertinent cred eu: este un om care are bani, deci se regaseste in personajele din spectacolul meu, este un om care a incercat droguri si a si recunoscut si este un om care poate sa promoveze un mesaj anti-drog. Ar mai fi si altii gen Ion Ion Tiriac , dar nu stiu daca s-ar baga. Ei ar fi okay sa ne finanteze campania.

Spuneai la un moment dat ca si Ioana Tariceanu a venit la Laptarie…

Chris Simion: Si nu numai ea. Chiar daca este sotie de prim-ministru a venit in jeansi, s-a adaptat spatiului, cu modestie. Nu au fost probleme. La "Hell" a fost la premiera si s-a enervat cumplit ca fluierau blitzurile pe ea, iar la "Dragostea" a fost fericita ca nu era premiera si a putut sa stea relaxata la o bere, pe o banca in Laptarie. In politica sunt inca oameni normali care nu tin cont de locul in care vin.

Cum arata programul tau in afara celor doua spectacole. Te-ai ocupat si de alt gen de evenimente. E o sursa suplimentara de venit? 

Chris Simion: De cele mai multe ori, am acceptat sa intru in acest gen de evenimente pentru ca am putut lucra cu echipament tehnic pe care nu l-am intalnit in teatru. E si o provocare speciala, de la financiar la tehnic. Ma bucur ca am reusit sa lucrez de doua ori cu lasere performante. In teatru nu stiu daca o sa reusesc asta.

Si totusi, in ciuda realizarilor tale, nu ai ajuns in fata...

Chris Simion: Nu asta e scopul. Am refuzat de exemplu sa fac un spectacol la Nationalul clujean, acum un an, pentru ca nu am considerat ca distributia pe care puteam sa o am se plia cu ce aveam eu in cap. Am refuzat si am spus ca decat sa iau un onorariu de regizor si sa scriu esec, mai bine prefer sa uit ca a existat acel proiect. Drept urmare, am venit sa fac un spectacol la Laptarie. E mult mai greu sa faci un spectacol independent. Nu caut sa ajung in fata prin spectacole montate in teatre de stat unde "breasla" - pacat ca nu se vad ghilimele - te recunoaste mult mai usor, pentru ca atunci cand lucrezi in independet exista prejudecati si mentalitati ciudate. Din fericire, eu fac teatru pentru oameni si nu pentru critica. Atata timp cat salile au fost pline, si oamenii la final te aplauda sincer, nu ma mai intereseaza parerea criticilor. M-ar fi durut sa nu fi venit lumea si sa fi scris presa la superlativ.

Si chestia asta cu critica e cu dus si intors. Andrei Gheorghe spunea despre ascultatorii de jazz ca sunt fie prea snobi, fie foare tampiti. La teatru cum e? 

Chris Simion: Ai un om in fata care a terminat Teatrologia, deci stie cum sa ridice un spectacol prost si sa distruga un spectacol bun. La capitolul asta, critica n-are cum sa ma pacaleasca. Spectatorul nu e tampit, desi critica incearca sa-l considere imbecil. El nu se mai ia dupa ce scriu ziarele. Din fericire pentru regizorii tineri, care au o independenta, spectatorii sunt cei care critica. Asta e orientarea. Criticii de teatru nu stiu ce vor mai face. Pana la urma, cea mai buna critica este bunul-simt al spectatorului.

Ce vei face daca Laptaria va fi prea mica?

Chris Simion: Nu fac spectacole pentru Sala Mare a TNB. N-o sa fac niciodata.

De ce?

Chris Simion: Simplu , ca structura nu sunt interesata sa lucrez teatru pentru hala. Imi plac spatiile intime, mici, imi place sa lucrez cu spectatorii. Am jucat "Scaunele" si la 1000 si 2000 de oameni. Mi se pare un blestem. Prefer de 1000 de ori un spectacol cu 200 de oameni in sala.

Da, dar financiar e cine stie ce. Cum se impart banii?

Chris Simion: Cand cineva vroia sa ma sunteze, se spunea ca sunt fiica lui Eugen Simion, presedintele Academiei Romane. Asa se punea succesul meu in ziare. Ironia facea ca pe tatal meu il chema Emil. Si uite asa apaream peste tot Chris E Simion. Convinge tu pe cineva ca tata e pensionar si nu presedintele Academiei. Sau ca supravietuiesc din teatru, la modul ca dupa spectacol poti sa bei niste beri... Oricum, n-as da bucuria pe care o traiesc la modul asta de pe-o zi pe alta, chiar daca n-am mai mult de cateva sute de mii in buzunar, pe montari in sali mari. Am suferit foarte mult din cauza articolelor aparute. De la 15 ani am trait pe banii mei, fie ca scriam in
ziare, sau vindeam carti pe plaja. Normal ca m-a durut ca s-a scris ca m-am culcat cu Pascal Bruckner ca sa obtin drepturile de autor, sau ca sunt fiica lui Eugen Simion.

Chestia asta cu Bruckner m-a socat si pe mine. E o chestie sa fii singurul regizor care are dreptul sa-l monteze. Cum a aparut povestea asta?

Chris Simion: Eram in ‘99, cand eram studenta la Teatrologie si cand profesorul Dan Vasiliu era directorul Teatrului de Comedie. La acea vreme, cochetam cu regia. Astfel, i-am strans pe colegii mei de la actorie si i-am rugat sa ma ajute sa ridic "Copilul divin", priumul meu spectacol. In momentul in care am reusit sa terminam spectacolul, i l-am aratat domnului Vasiliu. El a fost primul om care ne-a intins mana si care, dincolo de prejudecatile existente, ne-a dat scena Comediei. Mai mult, a avut curajul sa ne lase sa incercam acest experiment. La premiera l-am invitat pe autor, noi neavand cu ce sa-i platim drepturile de autor. Astfel, i-am scris toata povestea direct pe adresa editurii din Paris. Dupa spectacol, i s-a parut atat de misto, incat ne-a sugerat sa ne strangem intr-o trupa de teatru, dandu-ne exemplu Franta. Atunci l-am rugat sa ne fie presedinte onorific. De altfel, el a dat si numele de DAYA. Totul a fost foarte natural.

Adica... carne de tun pentru ziare!

Chris Simion: Da, am si aparut in Atac la Persoana cu Bruckner, iar titlul era de genul ca m-am culcat cu el pentru a obtine drepturile de autor. Mama a vazut ziarul ala. Ce era sa-i spun? La un moment dat chiar regretam ca nu am facut-o. Atunci eram mai mica si necoapta, insa acum, daca s-ar mai scrie asa ceva, as actiona imediat.

Ce preconizezi pentru acest an?

Chris Simion: Pe langa "Hell" si "Dragostea", mai avem doua spectacole mai vechi, Un spectacol
de teatru dupa Aureliu Manea si "Scaunele", de Eugen Ionesco. In 2007 vor continua toate patru. In plus vom incepe o coproductie cu Metropolis, fostul Teatru Mundi, cu "Hotii de frumusete" dupa Bruckner. Mai mult, sper sa incepem campania cu "Hell", pe care sa o jucam si in Bucuresti si in tara. Sunt mai multe, as vrea sa reiau si "Copilul divin"… Urmeaza sa vedem.

Andrei Vulpescu