Piesa "Everybody on the Floor" semnata Meena K, un hit difuzat de aproape toate posturile de radio din Romania, beneficiaza acum si de un videoclip, care a avut premiera pe 19 decembrie.
Clipul piesei este unul de imagine, in regia lui Khaled Mokhtar, in care Meena K apare inconjurata de cinci dansatori profesionisti. Khaled a ales sa dea viata scenariului intr-o hala industriala cu un decor atipic si de efect, in care mai apar o masina cu multi cai putere, dar si un motor.
Piesa "Everybody on the Floor" este compusa de baietii de la Deepcentral si marcheaza debutul solistei Meena K pe piata muzicala de la noi. Artista s-a nascut la Constanta, iar la 19 ani s-a mutat in Bucuresti, unde a avut-o ca mentor pe Dana Dorian, care a indrumat-o sa participe la o serie de concursuri nationale.
Autor: Catalin Pavel