Desi are varsta pensionarii, legendarul rocker a fost un adevarat argint viu. Pentru doua ore, el a alergat de-a lungul scenei, a dansat, folosind tot spatiul avut la dispozitie, a comunicat non-stop cu fanii, iar miscarile lui au fost senzationale.

"Sexoase", cum spunea un spectator la iesirea din stadion... De fiecare data cand Mick isi facea treaba, nu am putut sa nu ma gandesc la un alt mare artist britanic pe care l-am vazut pe aceeasi arena anul trecut.

Ati ghicit, este vorba despre Dave Gahan, solistul trupei Depeche Mode. Interesant este ca intre cei doi exista o distanta de 20 de ani, atat ca varsta, cat si ca experienta scenica. Si totusi, pe scena, Mick si Dave sunt ca tata si fiu.

Si mai interesant este faptul ca "tatal" este un nostalgic rock’n’roll, iar fiul este mai "fresh", tinand trena New Wave. Si totusi, pe scena sunt parca in oglinda. Danseaza cam la fel, agita publicul cam la fel, chiar daca miscarile lor sunt usor "gay".

Dar poate ca exact asta este atuul unei prezente scenice ireprosabile, mai ales in cazul artistilor britanici. Aici, evident ca nu-l bag si pe George Michael, pentru ca el chiar este gay! In razboiul muzical cu gigantul american, Marea Britanie castiga detasat.

Or doua dintre cele mai mari acte de pe planeta asta, ca sa nu zic patru – daca includ aici si Phil Collins sau Faithless -, au cantat deja la Bucuresti, aducand lumea la stadion mai ceva ca la fotbal. In acest context, dupa Depeche si Stones, deja sunt convins ca se poate orice!

Puteti sa faceti orice exercitiu de imaginatie si apoi sa incepeti sa credeti ca se va adeveri. Spre exemplu, sa ne gandim la U2! Posibil?

Din punctul meu de vedere, chiar am senzatia ca lupta organizatorilor pentru aducerea lui Bono la Bucuresti deja a inceput!

Si, daca va fi asa, atunci vom asista, cel mai probabil la anul, la o noua lectie muzicala "made in U.K".

Andrei Vulpescu