Nae Caranfil, invitat la Festivalul de Film Francofon

Adaugata la: 05 Martie 2008
Share
Nae Caranfil, invitat la Festivalul de Film Francofon

Editia a sasea a Festivalului de Film Francofon, care poarta numele generic "Intalnire", se va desfasura in perioada 7-14 martie, la Cinema Elvira Popesco. Deschiderea va avea loc vineri 7 martie, incepand cu orele 20.00, cu filmul “Le voyage du ballon rouge” de Hsiao Hsien Hou (Franta, 2006). Invitatul special al editiei din acest an a festivalului este Nae Caranfil, al carui film, " Restul e tacere ", va putea fi vizionat miercuri, 12 martie.

Daca s-ar spune ca, din punct de vedere stilistic, exista o cinematografie francofona, ar fi fals si exagerat in acelasi timp; si totusi, la filmele turnate sau produse pe “planeta” Francofoniei pot fi reperate, cu usurinta, toate acele ingrediente care le confera un caracter specific si care le si diferentiaza de celelalte productii. Grija pentru Aproapele sau, evidentierea diversitatii culturale, atentia indreptata asupra destinelor individuale sunt, printre altele, tot atatea trasaturi marcante ale acestei cinematografii aparuta, si revendicata fara indoiala, de tarile care apartin universului Francofoniei. Avand ca tema “Intalnirea” - fie ea umana, interculturala, etica, sau geografica… - acest al saselea Festival al Filmului Francofon va reuni filme din noua tari care vor fi prezentate in cadrul a 18 proiectii speciale.

Festivalul din acest an 2008 se va bucura de prezenta realizatorului roman Nae Caranfil care in editia speciala “Carte Blanche a …” va prezenta filmul sau “ Restul e tacere ” - sau felul in care o tara – a lui, in acest caz – merge in intampinarea unei noi arte: cinematografia. Iar celelate doua filme pe care le-a ales stau tot sub semnul “Intalnirii”: “Le gout des autres”, de Agnes Jaoui si “Les Demoiselles de Rochefort” de Jacques Demy.

Sursa: Institutul Cultural Francez

Programul Festivalului Filmului Francofon
(7 – 14 martie, Sala Elvira Popescu, Institutul Francez din Bucuresti, pret bilet: 5 lei)

Vineri 7 martie, orele 18.00
“L’appel de l’Orient”, de Angelika Herta si Anna Walch
Documentar, Austria, 2007, 50 min
Cu : A. Laabi, M. Nissaboury, M.Loakira, J.-P.Koffel, S. Bahechar, A. Benhamza, L.Chaouni
In limba franceza, subtitrat in germana.

Anii 60, ani de transformari, de mare angajament, cu o importanta productie literara, marcheaza o noua etapa in dezvoltarea unei culturi marocane independente. In acesti ani in care independenta trebuia invatata, revista culturala Souffles avea nevoie de un nou program cultural. Astazi, multe lucruri s-au schimbat in Maroc. “L’appel de l´Orient” ofera diverse franturi de conversatie cu scriitori marocani, poeme si impresii personale care vor infatisa treptat, imaginea societatii marocane.

Vineri 7 martie, orele 18.00
“Femmes en liberte” de Djelloul Beghoura
Documentar, Tunisia, 2001, 52 min  
In limba franceza.

Portrete de femei tunisiene de astazi.

Vineri 7 martie, orele 20.00
“Le Voyage du ballon rouge” de Hsiao Hsien Hou
Franta, 2006 , 1h53
In limba franceza.

Simon are 7 ani. O misterioasa minge rosie il urmareste prin Paris. Suzanne, mama lui, e manuitoare de marionete si pregateste un nou spectacol. Total preocupata de acest lucru, nemaiputand face fata obligatiilor cotidiene, decide sa o angajeze pe Fang Song, o tanara, studenta la cinematografie care o va ajuta sa se ocupe de Simon.


Sambata 8 martie, orele 11.30 si 13.30
“Maurice Richard”, de Charles Biname
Canada, 2006, 2h05
In limba franceza.

Dintotdeauna, Maurice Richard si-a dorit sa ajunga jucator de hockey in Liga nationala. Dupa zile lungi de munca grea intr-o uzina, isi punea patinele si pornea cu toata fiinta in urmarirea visului sau. Pe langa talentul si agilitatea care il caracterizeaza, ardoarea si pasiunea vor face din el o adevarata legenda. Spulbera toate recordurile si naste contoverse chiar si dincolo de patinoar. Extraordinarele sale performante au gasit ecou in inimile canadienilor care au facut din el marele erou al tuturor generatiilor.

Sambata 8 martie, orele 16.00
“Making of” de Nouri Bouzid
Tunisia, 2006, 2h00
In limba franceza.  

Decorul principal e un platou de filmare. Youssef, regizorul filmului, aflat la varsta bilanturilor, se zbate intre o viata personala in deriva si un film care-l sperie (fiindca ii trezeste multe amintiri), al carui sfarsit ii pare prea indepartat. Dali, actorul care a acceptat principiul de a ignora, de la inceput, destinul personajului pe care-l insufleteste, se simte manipulat descoperind ca acest mic dansator de cartier este de fapt un integrist in devenire.


Sambata 8 martie, orele 18.00
“Professionnel” de Dusko Kovacevic
Serbia, 2003, 1h40 2003
In limba sarba, subtitrat in franceza.

Teya, fost profesor universitar, scriitor boem din mediul intelectual al Belgradului si mai cu seama opozant fervent al regimului Milosevic, este, in prezent, directorul unei mari case de editura.  Intr-o zi, se trezeste, pe neasteptate,  in biroul, sau cu un necunoscut ciudat, cu o valiza mare in mana. Barbatul nu e altul decat Luka, fost agent al Securitatii din  Serbia, actualmente  sofer de taxi. Este inceputul unei confruntari, plina de surprize, intre cei doi barbati. Cunoscandu-l mai bine pe Luka, ne dam seama ca avea misiunea sa-l urmareasca pe Teya, sa faca rapoarte zilnice despre el, sa-l spioneze pana si in momente lui  cele mai  intime. Putin cate putin, trecutul celor doi barbati cu destine atat de diferite iese la suprafata.  


Sambata 8 martie, orele 20.00
Welcome Home, de Anton Gruber
Austria, 2006, 1h30
In limba germana, subtitrat in franceza.  
Selectionne en competition au festival international de Moscou.

Doi jandarmi austrieci au misiunea sa escorteze un african in Ghana. Odata ajunsi acolo, rolurile si raporturile de forta intre « alb » si « negru »  sunt brusc rasturnate. In aceasta « comedie neagra » jandarmii albi se gasesc in situatia de a se confrunta cu propriile prejudecati care se intorc impotriva lor.


Duminica 9 martie, orele 11.30 si 13.30
Maurice Richard, de Charles Biname
Canada, 2006, 2h05
In limba franceza.

Dintotdeauna, Maurice Richard si-a dorit sa ajunga jucator de hockey in Liga nationala. Dupa zile lungi de munca grea intr-o uzina, isi punea patinele si pornea cu toata fiinta in urmarirea visului sau.  Pe langa talentul si agilitatea care il caracterizeaza, ardoarea si pasiunea vor face din el o adevarata legenda. Spulbera toate recordurile si naste contoverse chiar si dincolo de patinoar. Extraordinarele sale performante au gasit ecou in inimile canadienilor care au facut din el marele erou al tuturor generatiilor.

Duminica 9 martie, orele 16.00
Etat de soleil, de Martin Sulik
Slovacia, 2005, 1h35
In limba slovaca, subtitrat in franceza.

Intr-o buna zi, patru muncitori raman someri. Prea mandri sa se inscrie intr-o agentie de plasament, iau hotararea sa faca fata situatiei prin propriile mijloace. Dar va fi foarte dificil…

Duminica 9 martie, orele 18.00
Nicolas Bouvier, de Christoph Kühn
Elvetia,  2005, 1h23
In limba franceza.


In 1955, dupa ce, timp de doi ani, a strabatut Balkanii, Turcia, Irananul si jumatate din continentul asiatic, Nicolas Bouvier, scriitor si fotograf, se stabileste in Sri Lanka, in zona sudica. Norocul, care-i surasese pana atunci, pare sa-l fi parasit. Bolnav, fara un ban, obligat sa traiasca intr-un amarat de oras care pare populat doar de demoni si de insecte, el trece, timp de noua luni, printr-o adevarata criza existentiala. Filmul ne conduce pe malurile Oceanului Indian si incearca sa explice cum a ajuns Nicolas in aceasta situatie. Perioada plina de mistere pe care o petrece acolo duce la esenta mesajului lui Nicolas Bouvier.


Duminica 9 martie, orele 20.00
La vraie vie est ailleurs, de Frederic Choffat
Elvetia, 2008, 1h24
In limba franceza.
Premiul Juriului spectatorilor la Villefranche-sur-Saône 2007
Premiul publicului la Stuttgart 2006
Vague d’Or, Moncton 2007

Gara din Geneva. O femeie pleaca la Marsilia sa sustina o conferinta. Un barbat se grabeste sa ajunga la Berlin  sa-si cunoasca copilul. O tanara se duce sa se instaleze in Napoli. Si cand « celalalt » se aseaza pe locul din fata, o realitate noua poate aparea pe neasteptate.



Luni 10 martie, orele 18h00
Ekspress Ekspress de Igor Sterk
Slovenia, 1995, 1h16
Subtitrat in franceza.


Luni 10 martie, orele 20.00
Vendredi ou un autre jour de Yvan Le Moine
Belgia, 2006, 1h44
In limba franceza.
1759. Celebrul comedian Philippe De Nohan pleaca cu trupa Teatrului Francez intr-un turneu in Lumea Noua, cu vaporul La Virginie, care naufragiaza. Ca prin miracol, isi recapata cunostinta pe o plaja a unei insule pustii. Dupa ore intregi de cautari, isi da seama ca el este singurul supravietuitor, singura fiinta umana in aceasta temnita a naturii. Cum va mai putea el oare trai, fara privirea celorlalti, fara sa trezeasca interesul nimanui...

Marti 11 martie, orele 18.00
Maurice Richard, de Charles Biname
Canada, 2006, 2h05
In limba franceza.

Dintotdeauna, Maurice Richard si-a dorit sa ajunga jucator de hockey in Liga nationala. Dupa zile lungi de munca grea intr-o uzina, isi punea patinele si pornea cu toata fiinta in urmarirea visului sau.  Pe langa talentul si agilitatea care il caracterizeaza, ardoarea si pasiunea vor face din el o adevarata legenda. Spulbera toate recordurile si naste contoverse chiar si dincolo de patinoar. Extraordinarele sale performante au gasit ecou in inimile canadienilor care au facut din el marele erou al tuturor generatiilor.

Marti 11 martie, orele 20.00
Le Voyage en Armenie de Robert Guediguian
Franta, 2006,  2h05
In limba franceza.

Stiind ca e grav bolnav, Barsam vrea sa se intoarca pe pamanturile natale.
Si, in plus,  mai doreste sa-i lase ceva mostenire fiicei sale Anna. Ea este prea increzatoare.  El ar vrea sa o invete sa se indoiasca. Cand se refugiaza in Armenia, are grija sa lase numeroase indicii pentru ca Anna sa-l poata regasi. Calatoria fortata in aceasta tara necunoscuta va deveni pentru ea exact ceea ce  Barsam a dorit sa insemne : calatorie initiatica, educatie sentimentala, o noua adolescenta...  Ea il va regasi intr-un satuc pierdut in muntii Caucaz, asezat sub un cais in floare, visator... Propria Identitate, iubirile, fagaduintele sale… ; Anna se va indoi de toate acestea si se va maturiza…




Miercuri 12 martie, orele 18.00
Drum spre Infinit  (Voie vers l’infini) de Cristian Amza
Romania, 40 min
In limba romana, subtitrat in franceza.

Film aniversar, realizat cu ocazia celor 100 de ani de la sosirea lui Brancusi la Paris, de Ziua Nationala a Frantei, pe 14 iulie 1904. In 2004, Academicianul Razvan Theodorescu si E.S. Dl. Philippe Etienne, Ambasadorul Frantei, au refacut calatoria lui Brancusi pana la Paris.
Periplul lui Brancusi va dura un an, de la plecarea din satul Hobita, in 1903, pana la sosirea lui la Paris, in 1904.  Strabate Romania pe jos, pana la Turnu Severin, apoi cu vaporul pana la Viena. Din nou pe jos pana la Munchen, traverseaza Elvetia. Ultima parte a calatoriei, din Lorraine pana la Paris, o va face cu trenul, intr-un vagon de clasa a treia.
La Paris, Brancusi va crea operele sale cele mai  grandioase care-i vor aduce notorietatea  internationala.

Miercuri 12 martie, orele 18.00
Regele nu moare (Le roi ne meurt pas) de Lucia Hossu-Longin
Romania,  50 min
In limba romana, subtitrat in franceza.

O biografie a lui Eugène Ionesco, marele scriitor de origine romana si de cultura franceza, dramaturgul creator al Absurdului, ale carui piese sunt jucate de 50 de ani, fara intrerupere , pe scena pariziana,  la Theatre de la Huchette.
In exclusivitate pentru Televiziunea Romana - imagini din locuinta lui Ionesco comentate de fiica lui, Marie France Ionesco, anii sai de glorie, de apoteoza, sedinta de receptie la Academia Franceza, consacrarea internationala… In timpul vietii, si-a editat piesele de teatru la Editura Gallimard, Ionesco devenind chiar un clasic al literaturii franceze. Acest destin il prevazuse scriind, la 16 ani, in Jurnalul sau : « Voi fi unul dintre cei  mai mari scriitori din istoria lumii ''.


Miercuri 12 martie, orele orele 20.00
Restul e tacere (Le Reste est silence) de Nae Caranfil
Romania, 2007,  2h20
In limba romana, subtitrat in franceza.
In cadrul « Carte blanche a … Nae Caranfil ».
In prezenta regizorului, care isi va prezenta filmul si va raspunde intrebarilor din public.

Nu-i usor sa ai un tata celebru. Tanarul GRIG este fiul unei vedete a Teatrului National, acum aproape 100 de ani. Dar propriul sau bilant este oarecum dezamagitor. Prea scund pentru scena, prea timid cu femeile, prea excesiv in stilul de viata, fiul e pe cale sa comita greseala capitala, pacatul de neiertat in ochii tatalui: sa regizeze un film de cinema! Il viseaza ca pe cel mai grandios si mai lung film realizat vreodata.



Joi 13 martie, orele 18.00
Un numero français (Francuski numer) de Robert Wichrowski
Polonia, 2006, 40 min
In limba poloneza, subtitrat in franceza.

Un batran Mercedes e furat de pe o strada din Varsovia. Proprietarul lui, un om de afaceri (Kurowski), vrea sa-l recupereze, cu orice pret. Ii trimite pe Leon si Chwastek, oamenii lui de incredere, sa-l caute.  Masina intra in proprietatea unei tinere - Magda. In acelasi timp, Stefan, un somer de 50 de ani si fiul sau Janek, vor sa plece la Paris.  Ei gasesc, intr-un jurnal, anuntul Magdei care pleaca la Paris cu masina si care cauta tovarasi de calatorie  pentru a reduce costul voiajului. Machu, un student african la Universitatea din Varsovia, bursier la Sorbonna, care trebuie sa ajunga la Paris in ziua urmatoare, citeste acelasi anunt. A patra persoana care raspunde la acelasi anunt este Sierghiey – un armean, fost reprezentant al Rusiei la haltere. Familia i-a gasit de lucru la Paris si vrea sa ajunga acolo cat mai repede cu putinta.  Se intalnesc cu totii in ziua plecarii insa Magda intarzie. Cand, in sfarsit, soseste, tovarasii ei de calatorie cred ca au scapat de probleme insa nu stiu ca acesta nu e decat inceputul : Leon si Chwastek ii urmaresc, gata sa recupereze Mercedesul, cu orice pret...

Joi 13 martie, orele 20.00
Les demoiselles de Rochefort, de Jacques Demy
Franta, 1967, 2h
In limba franceza, subtitrat in romana.
In cadrul « Carte blanche a … Nae Caranfil ».
In prezenta regizorului, care va prezenta filmul si va raspunde intrebarilor din public.

Delphine si Solange sunt doua gemene de 25 de ani, fermecatoare si spirituale. Delphine, blonda, da lectii de dans. Solange, roscata, da lectii de muzica. Amandoua traiesc cu capul in muzica asa cum altele traiesc cu capul in nori si viseaza sa intalneasca marea dragoste la coltul strazii.

Vineri 14 martie, orele 18.00
L’histoire de Pao, de Ngo Quang Hai
Vietnam, 2005
Cu: Do Hai Yen, Do Hoa Thuy, Nguyen Nhu Quynh
Subtitrat in limba franceza.

Filmul prezinta, pe fondul unor peisaje majestuoase din Vietnamul de Nord, povestea unei fete, Pao, care se trage din triburile Hmong. Parasita de mama de cand era copil, ea a fost crescuta de mama ei vitrega. Intr-o zi, mama vitrega moare intr-un accident si Pao ia hotararea sa plece pe urmele mamei sale adevarate. Acest periplu ii va da ocazia tinerei Pao sa descopere partea dramatica din istoria sentimentala a familiei sale …
 Do Hai Yen care fusese deja  remarcata in rolul Phuong din filmul lui Phillip Noyce, « Un Americain bien tranquille » este interpreta tinerei Pao, rol care i-a adus Premiul pentru cea mai buna interpretare feminina la festivalul  «Cerfs-volants d’or» 2005.
Filmul “Histoire de Pao” a mai fost recompensat cu alte trei premii importante :  “Cel mai bun rol secundar feminin ”, “Cel mai bun film” si “Cea mai buna imagine ».


Vineri 14 martie, orele 20.00
Le goût des autres de Agnès Jaoui
Franta,  2000, 1h52
In limba franceza, subtitrat in romana.
In cadrul « Carte blanche a … Nae Caranfil ».
In prezenta regizorului, care va prezenta filmul si va raspunde intrebarilor din public.

Castella e un director de intreprindere care nu are prea multe in comun cu arta si cultura. Totusi, intr-o seara merge sa vada un spectacol cu Berenice mai mult din obligatie si se indragosteste de text si de actrita care joaca rolul principal, Clara. Printr-o coincidenta, Clara e chiar cea care ii va da cursuri de engleza. Castella incearca sa patrunda in acest mediu artistic, dar fara mare succes.


Recomandari video

Burlacul si-a ales finalista, dar a fost parasit. Vezi ce s-a intamplat! (Video) Burlacul si-a ales finalista, dar a fost parasit. Vezi ce s-a intamplat! (Video)
Joi seara, pentru cele trei concurente ramase in cursa de la show-ul "Burlacul", lupta s-a...
Shakira, cu tricoul ud in noul videoclip  (Video) Shakira, cu tricoul ud in noul videoclip (Video)
Shakira a lansat de curand videoclipul piesei "Addicted to you" si a facut senzatie atunci cand...
Oana Zavoranu ii face ochi dulci lui Jorje (Video) Oana Zavoranu ii face ochi dulci lui Jorje (Video)
Oana Zavoarnu si cantaretul Jorge au fost invitati in platoul unei emisiuni de la Antena 1, unde...
Botezatu - sarut nebun cu o concurenta de la Burlacul (VIDEO) Botezatu - sarut nebun cu o concurenta de la Burlacul (VIDEO)
Dupa plecarea lui Vladimir Draghia, cele sase concurente ramase in competitie nu contenesc cu...
Johnny Depp a cantat impreuna cu Marilyn Manson (Video) Johnny Depp a cantat impreuna cu Marilyn Manson (Video)
Nu mai e un secret pentru nimeni ca Johnny Depp este nu numai un actor talentat, ci si un...


Cele mai citite

  1. Vedete de la Hollywood care au renuntat la silicoane - GALERIE FOTO
  2. Cannes 2012: Cele mai frumoase tinute pe covorul rosu - GALERIE FOTO
  3. Bianca Dragusanu, suparata pe Catalin Botezatu. Afla de ce!
  4. "Casnica" de la Master Chef isi insala sotul?
  5. Madalina Ghenea, neinspirata. Vezi ce gafa a facut la Cannes! (FOTO)
  6. Nadine, hartuita sexual de Claudiu Bleont?
  7. Gabriela Vranceanu Firea a nascut
  8. Catalin Botezatu dezvaluie: Bianca e femeia pe care am iubit-o cel mai mult
  9. Cannes 2012: Cel mai bine imbracati actori GALERIE FOTO
  10. Rihanna si-a distrus ficatul din cauza alcoolului

Pagini similare

Galerii foto recente:

Concursuri

Monoloagele Vaginului: Cum se numeste actrita in rol principal din spectacol?



  1. Premii
  2. Regulament
  3. Castigatorii concursului anterior
  4. Arhiva concursuri

VEDETA SAPTAMANII

Johnny Depp Johnny Depp
Johnny Depp s-a nascut pe 9 iunie 1963 in Owensboro, Kentucky, USA. Parintii sai sunt John ...
Askmen.ro