Anca Parghel a pierdut lupta cu o boala cumplita, o boala cinica, o boala care rareori iarta pe cineva.
 
Inca o stea a culturii romanesti s-a stins si inca odata noi, jurnalistii, suntem nevoiti sa ne facem mea-culpa.

De ce? Pentru ca nu stim sa ne pretuim valorile si promovam cu ochii inchisi kitsch. Kitsch, sex, facil - astea sunt principalele caracteristici ce ar trebui trecute in CV-ul multora dintre noi.

Valoare? Pai ce nevoie avem de ea? Pe cine intereseaza sa auda povestea unei mari artiste care, in loc sa-si consume timpul prin Dorobanti sau Bamboo, invata artisti tineri ce-i aia muzica?

Pe cine intereseaza povestea unei femei care incerca sa le asigure fiilor ei un trai onorabil departe de casa?

Pe cine intereseaza ca aceasta mare voce, acest mare talent al muzicii romanesti, a studiat o viata cantecul pasarilor, pentru ca apoi sa-l transpuna in muzica sa? Aparent, pe nimeni.

Fals, asa cum e si viata noastra de zi cu zi, falsa! Poleita cu cristale sclipitoare, dar care pute oribil inauntru.
 
Da, nu stim sa ne pretuim talentele si ne meritam titulatura de "tara provinciala".

Asa s-a intamplat si cu Anca Parghel . Nu am stiut sa o pretuim, nu am stiut sa-i apreciem adevarata valoare, iar acum, cand a disparut, ne inghesuim la coada de lacrimi.

Nu am sa fac asta, in ciuda tristetii pe care o nutresc. Nu! Voi ramane, asa cum ar trebui sa faca toti, cu acea imagine a Ancai Parghel pe care am cunoscut-o: vie, zambitoare si incredibil de energica.

Acea femeie care vorbea cu lacrimi in ochi despre copiii ei, despre viata pe care a dus-o departe de casa sau despre "ingerul" (Tom Boxer) care "a readus-o la viata" din punct de vedere muzical.
 
Voi ramane cu interpretarea Ciocarliei, geniala, pe care am vazut-o live la MNAR, cu discutiile din emisiunea " Scoala vietii ", cu imaginea gentutei plina cu poze, pe care o purta peste tot cu ea.

Asta e imaginea Ancai Parghel. De entertainer adevarat, de muzician desavarsit, de om viu, care te darama cu energia pe care o emana cand prinde microfonul.

Am avut-o in platoul emisiunii de mai multe ori, m-am intalnit cu ea de mai multe ori la Conferinta de presa .
 
De fiecare data se supara ca-i spun "doamna" si nu Anca. Asta e, n-am putut! Nu aveam competenta sa fac asta.
 
Asa cum, probabil, nici cei care erau obligati sa-i recunoasca uriasul talent nu au avut. Acum e prea tarziu.

Si totusi, sa ramanem in minte cu imaginea ei vie, cu talentul ei, cu starile ei, cu muzica pe care ne-a lasat-o in grija. E simplu si, mai presus de toate, nu costa nimic.

Andrei Vulpescu