Lumea artistica romaneasca este in stare de soc dupa aflarea vestii ca maestrul Gheorghe Dinica a decedat.
Fostii colegi si prieteni ai marelui actor l-au omagiat azi pe cel care si-a pus amprenta pe teatrul si filmul romanesc.
Dintre acestia, Vladimir Gaitan, unul dintre prietenii actorului, care a fost la un moment dat internat in acelasi spital cu Gheorghe Dinica , a plans cand a aflat vestea si a spus pentru Antena 3: "O sa ne dam seama mai tarziu ce a insemnat pierderea asta, pentru ca acum nu realizam. Vom realiza foarte repede ce gol imens lasa acest urias actor. Incep sa cred tot mai mult ca Dumnezeu si-a pus in minte sa-si faca un teatru acolo sunt in cer pentru ca prea ii aduna pe cei mai buni si mai minunati actori".
Iata si alte reactii culese de Agentia Mediafax
"Eu sunt distrus. Nu pot sa numar cate valori a pierdut Romania" - Nelu Ploiesteanu.
"Toti cei care am fost pe scena sau pe platoul de filmare cu el am pierdut cate o parte din noi. E foarte greu sa mai fim ce am fost, fara el. Eu nu consider ca Gheorghe Dinica a murit. El nu a murit, atata timp cat exista in inimile spectatorilor sai" - Mircea Albulescu.
"Era de asteptat, insa toti gandeam pozitiv, speram intr-o minune. A murit un mare om, un maestru, un domn al teatrului romanesc" - Madalin Voicu.
" Gheorghe Dinica m-a crescut pe genunchi. Am copilarit cu Gheorghe Dinica , Marin Moraru si cu tata la Comedie. Nea' Gigi mi-a fost un foarte bun prieten si aproape ca un tata" - Ducu Darie.
"Prin anii '80 cand, o data in plus, dadeau cu biciul in noi autoritatile de atunci, era asa o campanie contra noastra. Fosta noastra ministra a culturii si educatiei socialiste, Suzana Gadea a zis. "Lasati-i in pace. Nu vedeti ce tineri mor?". Din pacate, cadem si noi ca fructele din pom, unul cate unul. E legea vietii. Asta e. Important e sa nu ni-l scoatem din minte pentru cat mai multa vreme" - Mircea Diaconu.
"Am avut si o colaborare pe care nu pot sa o uit - "Plosnita", la National (...) Am reusit sa cunosc marele actor, marele prieten. Reusea sa te scoata din orice incurcatura, sa te impinga in fata cu o generozitate cum rar am mai vazut la un actor. Sunt plin, plin, plin de tristete ca a disparut Gigi" - Alexandru Arsinel.
Mai multe articole cu: deces Gheorghe Dinica Marin Moraru vladimir gaitan
Comentarii:
Condoleante
Radio Vedete Romania , Marti, 10 Noiembrie 2009, ora 19:18
Un REGE greu de inlocuit pe tabla de sah a teatrului Romanesc.
Un diamant ce va straluci multi ani de acum inainte in inimile celor ce l-au cunoscut personal , cat si a celor ce i-au urmarit activitatea teatrala de neegalat.
Dumnezeu s-l odihneasca in pace !
Un admirator !
SanCez
Dumnezeu sa-l odihneasca!
rodyank , Marti, 10 Noiembrie 2009, ora 14:57
Am pierdut o valoare. Ultimle suflari ale generatiei de aur,se duc usor spre nemurire. Nu am stiut sa-i apreciem pe nici unul.S-au stins unul cate unul, iar noi nu am spus decat: ¨pacat, s-a mai dus unul¨. Dar cred ca cineva acolo sus ii iubeste si are grija de ei. Dumnezeu sa-l odihneasca !