Iar aseara, cand am vazut "isteria RBD" de la Acasa TV, chiar mi-am dat seama ca e o chestie cat se poate de adevarata.

Ceea ce am vazut mai bine de 2 ore: o isterie generala cu pusti lacrimand si cu doi prezentatori, Cabral si Adela Popescu , care incercau sa stapaneasca nebunia, mi-a adus aminte de vizita lui Michael Jackson de la Bucuresti.

Si de aparitiile lui Laurentiu Duta, imbracat a-la Michael Jackson , alaturi de Marina Voica, de pe vremuri, la TVR. Situatia este aceeasi, insa industria muzicala la nivel mondial s-a schimbat radical. Nostalgic si usor trist, mi-am dat seama ca fac parte dintr-o generatie care a prins ultimul vagon din trenul cu muzica adevarata.

Sa ma si argumentez! Aseara, in fata starurilor de la RBD care, fie vorba intre noi, au 22, 23 sau chiar 24 de ani, stateau tineri romani, cu varste cuprinse intre 10 si, sa spunem, Profil-Vedeta-17-id1308.html ani. Asta inseamna ca s-au nascut undeva intre 1990 si 1997.

Bun, pai un copil nascut in 1990 a dat cu urechile de muzica sa spunem prin 2000, pentru ca, nu-i asa, pana pe la 10 ani nu prea ai cum sa intelegi ce se intampla in difuzor. Iar cel care s-a nascut in ’97, cu putin noroc, si el exista, baga urechea abia acum. 

In ce? In RBD evident. Nu e de condamnat insa, din punct de vedere muzical, urechile lor patrund direct in jungla producatorilor, in jungla unei industrii de consum, care-ti baga lucruri in urechi fara sa-ti dea sansa sa te initiezi.

De aceea, la emisiunea de aseara, am fost trist. Mi-am dat seama ca acesti copii nu au nicio sansa sa-si dea seama ce inseamna acel "ultim tren de muzica adevarata". Ala pe care eu si cei care au batut pragul de 30 de ani au apucat sa-l prinda.

Acele vremuri in care muzica buna circula la negru, gratie copiilor de securisti, care aveau acces la topurile americane. Sa dau si cateva exemple extrase, din memorie fireste, din topurile anilor ’85 - ’89. Dead or Alive ("You spin me round"), Taylor Dane ("Tell It to My Heart"), Elton John ("Candle in the Wind") si lista poate continua.

A fost o calatorie initiatica, urmata de avalansa de trenduri post-decembriste. Slava Domnului, ma bucur ca am putut auzi "Thriller-ul" lui Michael Jackson la un an dupa ce a iesit oficial. Adica prin 1984. Am si acum vinilul acasa, desi s-a cam prafuit. Scrie Balkanton pe el si e luat din Bulgaria.

Cand vad ce se intampla in prezent, ma bucur ca am putut striga "Master", in gura mare, pe balcon, langa doua boxe de 400, intr-o noapte din anul 1987! A venit militia, dar a fost bine. Metallica e Metallica , insa pustii de azi nu au cum sa stie asta. Eu aveam 10 ani atunci...

La fel ma bucur ca am putut asculta albumul Joshua Tree al trupei U2 inainte de revolutie. Sau albume Maiden, WASP, Kiss, Accept, Van Halen , Black Sabbath s.a.m.d. Ca am vazut explozia unor dive precum Samantha Fox, Sabrina, Sandra, CC Catch, ca am prins era Modern Talking . A fost un drum intiatic foarte lung si ii multumesc lui Dumnezeu ca am avut sansa sa aud tot.

Apoi, am asistat la toate trendurile patrunse in Romania dupa ’89: Bros, Depeche Mode, Vanilla Ice , Guns N Roses, Skid Row (cine dracu mai stie ceva de Sebastian Bach?), Maiden sau Metallica . Le-am trait pe toate! Probabil de aceea nu mai vibrez cand aud de nu stiu ce diva ca si-a marit sanii... Dincontra, am flash-uri cu Samantha si Sabrina. Doamne ce sani aveau femeile alea!

Or in acest moment, mi-e din ce in ce mai clar faptul ca pustii sa inchina la imagini. La RBD, Tokio Hotel, Manson, Timberlake, Nelly Furtado sau Beyonce. Ei nu au de unde sa stie perioada amintita mai sus si, cel mai trist este ca nici nu au timp si nici chef sa o descopere.

Acum, toti pustii se inchina la Moga, de parca ar fi un fel de mesia al muzicii romanesti. As! Fara Timbaland, Pharrell sau Jermaine Dupri, "micutul" ar fi un ilustru anonim... Combat apasat, deci, trendul actual din muzica! Muzica apartine oamenilor si nu unor gasti de producatori care baga lucruri pe gat. Ele exista si aici si aiurea, insa distrug ideea de creativitate.

De aceea, m-as bucura foarte mult sa vad ca intr-o buna zi cineva va sparge monopolul impus de unii pe difuzoarele romanilor! Unii mai incearca sa-si aduca aminte, pesemne vin din generatia mea.

Din pacate sunt prea putini... Si atunci, este si normal ca tanara generatie sa se inchine la RBD sau Adela Popescu. Normal si trist in acelasi timp.

Andrei Vulpescu