Trupa VH2 a anuntat organizatorii Selectiei Nationale Eurovision 2008, printr-un comunicat trimis miercuri, 20 februarie, ca isi retrag din finala concursului piesa Follow Me (muzica: Mihai Pocorschi; versuri: Mihai Pocorschi, Gabriel Cotabita; interpreti: VH2 ).
Prin retragerea celei de-a doua piese din competitie, locul ramas vacant pe lista finalistilor a fost ocupat de piesa Zamira (muzica: Raoul Bogdan; versuri: George Lazar; interpreti: New Effect feat. Gentiana), urmatoarea clasata in semifinale.
Piesa Zamira a obtinut 119 puncte in urma votului publicului si al juriului din prima semifinala, la fel ca si piesa Fight for Life (muzica: Radu Marius Alin; versuri: Radu Marius Alin; interpreta: Nico ), ocupanta pozitiei a opta in cea de-a doua semifinala.
Ba mai mult, cele doua piese au putut fi diferentiate cu greu, dupa consultarea notelor acordate de juriu. Astfel, ambele piese au obtinut cate o nota de 10 si cate doua note de 8, diferenta facandu-se la nota 7, obtinuta doar de piesa Fight for Life.
In aceste conditii, melodia interpretata de Nico ar fi trebuit sa intre in finala Selectiei Nationale Eurovision 2008 . Contactata de organizatori, interpreta a anuntat insa ca nu intentioneza sa cante doua piese in finala si ca va ramane in concurs numai cu piesa Pe-o margine de lume, in duet cu Vlad Mirita.
Ca urmare, telespectatorii TVR 1 vor avea ocazia sa-i revada pe New Effect feat. Gentiana la finala din 23 februarie, interpretand piesa Zamira.
Retragerea piesei Follow Me vine dupa ce, cu doar o zi in urma, Catalin Josan isi retragea una dintre cele doua melodii cu care se calificase in finala, When We're Together, aceasta fiind inlocuita cu urmatoarea clasata, RailRoad, RailRoad, inerpretata de Rednex feat. Ro-Mania.
Sursa: TVR
Asemanare cu o piesa de acum 10 ani
Iata motivul care a dus la retragerea piesei VH2
"In data de 19 februarie, cu ocazia tragerii la sorti pentru ordinea intrarii in finala nationala a concursului Eurovision 2008 , a fost adusa in fata organizatorilor si a noastra o suspiciune de asemanare intre piesa Follow Me, interpretata de grupul VH2 si admisa in finala competitiei si o piesa romaneasca scrisa cu peste 10 ani in urma de un compozitor care ne-a solicitat anonimatul, piesa fara notorietate la vremea respectiva.
Desi nu se pune in discutie acuzatia de plagiat, ci numai de asemanare intamplatoare sesizabila doar la nivel de specialisti, VH2 , din dorinta de a se pune deasupra oricarei banuieli de rea intentie si pentru a nu mai alimenta ostilitatea aparuta in diverse medii fata de aparitia in acest concurs, a decis retragerea piesei "Follow Me" din finala nationala Eurovision 2008 .
Ne pare rau ca aceasta problema nu a fost sesizata de cei implicati inca din faza preliminara, mai ales ca, toate cantecele calificate au putut fi ascultate pe site-ul TVR cu aproape o luna de zile in urma. S-ar fi putut evita in acest fel situatii neplacute de acest tip.
Ne cerem scuze organizatorilor pentru eventualele disfunctii de program cauzate de iesirea din concurs a grupului, dar credem ca evitarea oricaror discutii suplimentare patimase si ostile este in avantajul competitiei in sine.
Pe aceasta cale le multumim tuturor celor care ne-au sustinut in demersul nostru muzical si vrem sa le dam prin acest gest de onoare, motive in plus pentru a se mandri cu calitatea morala si artistica a celor pe care ii apreciaza" - VH2
.