Inainte de a reveni in fata telespectatorilor Antena 1 cu un nou sezon de exceptie al showului "In puii mei", Mihai Bendeac a pregatit pentru publicul sau o surpriza de proportii.
Actorul va urca pe scena teatrului Metropolis alaturi de Adela Popescu, protagonisti ai unei piese in doua personaje scrise de Aleksandr Ghelman, o poveste emotionanta in care adevarurile se dezvaluie greu, dureros, cu intensitate.
Adela Popescu, interpreta lui Carmen din telenovela "Iubire si onoare", este extrem de fericita pentru ca a trecut cu brio de perioada examenelor si a luat licenta la UNATC, cu nota 10.
Munca depusa a fost una foarte mare, astfel ca satisfactia este pe masura.
Ieri seara, la avanpremiera spectacolului de licenta sustinut la “La Scena”, Adela Popescu a trecut prin emotiile primei piese de teatru, “Cameristele”, unde joaca impreuna cu Alina Chindie, veverita de la “Happy Hour”, si actrita Catalina Mustata.
Pentru Adela Popescu, prima experienta cu scena teatrului a fost una emotionanta, care i-a adus multe lacrimi de fericire, dar si aprecierea publicului.
Pentru Adela Popescu a inceput numaratoarea inversa pana in momentul in care va urca, pentru prima data, pe scena, in spectacolul de licenta care se va juca la “La Scena”.
Piesa de teatru, una clasica, se numeste “Cameristele” si este scrisa de Jean Genet. Regia este semnata de Stefana Samfira iar Adela va juca alaturi de colega ei, Alina Chindie, veverita de la “Happy Hour” si actrita Catalina Mustata.
Adela Popescu si Radu Valcan au povestit pentru AcasaTV.ro cum vor petrece sarbatorile de Paste.
Adela crede ca Pastele trebuie petrecut alaturi de familie si de iubit, motiv pentru care cei doi vor face o vizita bunicii lui Radu, urmand apoi a petrece restul scurtei vacante la Susani, cu familia Adelei.
Telespectatorii vor fi martorii unei nunti duble in episodul de marti, 19 aprilie, al telenovelei “Iubire si onoare”, de la 20.30, ACASA.
Decizii neasteptate schimba complet destinele personajelor: Amir (Radu Valcan) o ia in casatorie pe Carmen (Adela Popescu), iar Ilinca (Madalina Draghici) se casatoreste cu Ovidiu (Mihai Petre).
Adela Popescu a marturisit fatis ca nu s-ar da niciodata inapoi de la un rol care ar presupune sa se dezbrace complet.
Pentru un film, Adela ar renunta oricand la haine, insa nu ar face-o niciodata pentru o revista de profil.
1 aprilie 2011 este o zi pe care Radu Valcan si-o va aminti mult timp de acum inainte!
Cu ocazia Zilei Pacalelilor, actorul din telenovela "Iubire si onoare", difuzata de luni pana joi, de la 20.30, Acasa, a cazut victima unei farse pusa la cale de iubita lui Adela Popescu, farsa ce va putea fi urmarita in totalitate, pe 1 aprilie, pe site-ul acasatv.ro si la "Povestiri adevarate", de la 16.30.
Adela Popescu si Radu Valcan vor pleca intr-o vacanta in Europa, cel mai probabil undeva la malul marii.
Cei doi indragostiti au terminat filmarile pentru serialul Iubire si onoare si urmeaza sa se bucure din plin de vacanta.
Dana Rogoz a fost prezenta in platoul emisiunii “Happy Hour” si a vorbit despre relatia speciala pe care o are cu mama sa.
Invitata lui Catalin Maruta, chiar in ziua de 8 martie, Dana a marturisit ca de Ziua Femeii s-a gandit impreuna cu prietenele sale Adela Popescu (Iubire si Onoare) si Ioana Scarlatescu (Mostenirea) sa isi surpinda mamele. Cele trei actrite au pus la cale o excursie la Paris, in care vor merge doar ele impreuna cu mamicile lor.
Cu cateva ore inainte de debut show-ului Romanii au talent, debut care va avea loc vineri seara la Pro TV, vedetele trustului Pro isi expun talentele, unele dintre ele nestiute de public pana acum.
Adela Popescu are un talent special, pe care a acceptat sa-l dezvaluie pentru site-ul postului Acasa TV.
Ioana Maria Moldovan o are invitata, sambata, de la ora 17.30, la Povestiri adevarate, pe talentata actrita Adela Popescu, interpreta lui Carmen in telenovela Iubire si onoare, difuzata la Acasa Tv.
Adela povesteste, in premiera, despre vacanta de vis pe care a petrecut-o in Bali, despre relatia cu Radu Valcan dar si despre copilaria de poveste petrecuta pe dealurile de la Susani.
Adela Popescu l-a prezentat parintilor ei pe Radu Valcan, actualul ei iubit.
Prezenti in platoul emisiunii Happy Hour, cei doi au recunoscut ca s-au mutat impreuna, iar Radu Valcan a vorbit despre intalnirea cu parintii Adelei.
Vedetele de la Acasa TV au sarbatorit 13 ani de existenta a postului printr-o petrecere desfasurata la Turabo Society Club.
Tematica - alb si negru - a fost respectata de toti invitatii, Cabral fiind ca de obicei amfitrionul petrecerii.
Marti, 1 februarie, Music FM se lanseaza pe frecventa 103.8 FM cu invitati speciali.
Printre vedetele care vor ajunge in studio si care vor vorbi despre muzica lor preferata se numara Bebe Cotimanis, Andi Moisescu, Andreea Esca, Adela Popescu, Amalia Enache, Dana Rogoz, Paula Selling, Mugurel Vrabete si Edi Petrosel de la Holograf.
Adela Popescu si Radu Valcan formeaza un nou cuplu in show-bizz-ul autohton.
In cursul zilei de luni, cei doi au confirmat faptul ca sunt impreuna si au vorbit mai mult despre relatia lor.
Adela Popescu si Radu Valcan formeaza un cuplu. Cel putin asa spun cei de la revista Ciao, care sustin ca au si dovada: cateva poze cu actorii, dupa o noapte petrecuta impreuna.
Zvonurile ca Adela si Radu sunt in tandreturi in afara platourilor de filmare au aparut inca de anul trecut.
Seara semifinalei celui de-al zecelea sezon Dansez pentru tine a fost una palpitanta si plina de momente incendiare.
Telespectatorii Pro Tv au avut de votat favorita dintre cele mai bune trei perechi ale sezonului, dar si de savurat stiluri de dans colorate si extrem de sexy: dans la bara, twist si folclor international.
Cu multe emotii, o mare familie reunita si cu aplauze! Asa a fost primita in randul crestinilor micuta Natalia Elena, a carei nasa a fost Adela Popescu, interpreta lui Carmen din telenovela "Iubire si onoare", difuzata la Acasa TV, de luni pana joi de la ora 20.30.
Intr-un cadru restrans, in familie, micuta a fost botezata de vedeta postului Acasa TV, emotionata de rolul sau.
O seara de vineri decisiva pentru podiumul celui de-al zecelea sezon al emisiunii “Dansez pentru tine”.
In urma unei seri incendiare in care s-a dansat in ploaie si s-a facut spectacol ca pe Broadway, publicul a decis ca perechea care trebuie sa paraseasca competitia este cea formata din Razvan Fodor si Lena.
| Pagina 1 din 6 | > 2 3 4 5 6 >> |