Cristian Tudor Popescu (nascut in 1956, Bucuresti) este absolvent al Facultatii de Automatizari si Calculatoare, Bucuresti, promotia 1981. In 1987 publica, la Editura Albatros, volumul de nuvele SF Planetarium, pentru care primeste premiul Congresului European de SF de la Montpellier. In 1991, apare romanul Vremea Manzului Sec, la Editura Cartea Romaneasca, iar in 1993, antologia SF Imperiul oglinzilor strambe, la Editura Societatii "Adevarul". In 1995, traduce Edificiul nebuniei absolute, de Stanislaw Lem, publicata la Editura Univers.

Cristian Tudor Popescu a fost redactor-sef la cotidianul "Adevarul", acum ocupa aceeasi functie la "Gandul" si este unul dintre cei mai prestigiosi gazetari din Romania de dupa 1989.

Este absolvent al Facultatii de Automatizari si Calculatoare din Bucuresti. A debutat ca prozator SF. Carti publicate: "Planetarium" (Albatros, 1987, Premiul Congresului European de SF, Montpellier); "Vremea minzului sec" (Cartea Romaneasca, 1991, ed. a II-a Polirom, 1998); "Imperiul oglinzilor strimbe" (Societatea Adevarul, 1993, antologie SF); "Copiii fiarei" (DU Style, 1997, ed. a II-a Polirom, 1998); "Timp mort" (Polirom, 1998); "Omohom" (Polirom, 2000); "Romania abtibild" (Polirom, 2000), "Un cadavru umplut cu ziare" (Polirom, 2001), "Nobelul romanesc", "Libertatea urii" (Polirom, 2004). Traduceri: Stansilaw Lem, "Edificiul nebuniei absolute" (Univers, 1995).

"Fugit din realitatea insuportabila in SF, momit apoi " de o revolutie contrafacuta " sa se reintoarca in realitate, Cristian Tudor Popescu nu mai are nici o scapare decit aceea de a renunta, din cind in cind, sa se invinga pe sine insusi; de a intelege ca este un scriitor pe care trebuie sa-l ia foarte in seama." (Dorin Tudoran) "Gazetarul acesta este mai inainte de toate, un scriitor. Un condei absolut extraordinar, unul dintre cele mai puternice condeie literare din ultimul deceniu." (Nicolae Manolescu) ""Cristian Tudor Popescu imi pare a fi unul dintre cei mai proeminenti scriitori ai acestor ani" (Mircea Iorgulescu). "Cristian Tudor Popescu nu uraste. Nu cred sa fi urit vreodata. Articolele lui pleaca din disperare. Din disperarea ca lucruri atit de simple nu sint intelese, ca toate tarele noastre impiedica intrarea noastra in rindul lumii." (Augustin Buzura)