Dintre toate personalitatile ce alcatuiesc Buena Vista Social Club, Ibrahim Ferrer parea sa fi fost ultimul c ear fi putut sa devina un superstar international. Cu un caracter temperat si o voce calda, Ferrer a cantat alaturi de formatii legendare, ale Cubei, dar n-a devenit, niciodata, o vedeta in sine. In turneele din afara Cubei, in 1996, cu Afro-Cuban All Stars si ca vocalist-invitat al marelui pianist Rubén González, Ferrer, cu statura sa subtire si mereu prezenta sapca, a iesit in evidenta ca un sideman perfect, in contrast cu celelalte caractere colorate din aceste grupuri.

Astfel, in numai 3 ani de la prima sa aparitie internationala, Ferrer a ajuns sa cante pe cele mai mari scene ale lumii - Royal Albert Hall, Opera din Sydney, Orchard Hall din Tokyo - si sa primeasca ovatii entuziaste din partea unui public pentru care a devenit intruchiparea, inima si sufletul fenomenului ce a vandut milioane de albume - Buena Vista Social Club.

Un incident ilustreaza cat de celebru a devenit Ibrahim Ferrer, pe tot mapamondul. In urma cu doi ani, se gasea in mijlocul unui turneu in Japonia, impreuna cu colegii din Buena Vista - Rubén González si Omara Portuondo - si tocmai vandusera toate biletele pentru 10 concerte, intr-o sala de 10.000 de locuri. Ferrer a dorit sa cumpere un kimono, asa ca, intr-o zi, a iesit la plimbare prin centrul Tokyo-ului. Rezultatul a fost pe cat de neasteptat pe atat de semnificativ - traficul s-a blocat din cauza nenumaratilor oameni de afaceri, ‘la patru ace’ si a functionarilor in costume, iesiti din birouri pentru a-i solicita, cu inversunare, un autograf. A fost o reatie la care te-ai fi asteptat pentru o vedeta pop, americana, nu pentru un septuagenar cantaret cubanez.

Dat fiind aspectul mitic al povestii vietii sale, poate ca era inevitabil ca Ferrer sa devina un star global. S-a nascut in 1927, langa Santiago, in estul Cubei, partea insulei unde s-au nascut cele mai multe dintre stilurile muzicale cubaneze - traditionalul son, elegantul, cu influente europene, danzon si multe altele. Circumstantele nasterii lui Ferrer reflecta amestecul de lupta si bucurie care i-au marcat viata - durerile nasterii au inceput cand mama sa se gasea intr-un club de dans.

In copilarile, dupa ce era sa moara din cauza unei infectii cu tetanus si, desi si-a dorit sa devina medic, la moasrtea mamei sale, cand avea 12 ani, Ferrer a trebuit sa vanda dulciuri si popcorn, pe strada, pentru a supravietui. Un an mai tarziu, impreuna cu varul sau, a pus bazele unui grup musical - Los Jóvenes del Son, ce canta la petrecerile din cartier. La prima ‘cantare’ a incasat suma de 1,5 pesos ‘… si m-am simtit milionar’ - isi aminteste Ibrahim. Ulterior, a cantat cu diferite trupe locale - Conjunto Sorpresa, Conjunto Wilson si Pacho Alonso’s Maravilla de Beltran.

In 1955 a inregistrat un hit - ‘El platanar de Bartolo’, cu Orquesta Chepín-Chóven, cea mai importanta formatie din Santiago. Acesta i-a adus ceva faima locala, dar cantecul a fost publicat in afara Cubei fara mentionarea numelui sau. ‘As fi fost foarte incantat daca numele meu ar fi devenit cunoscut’, spune el, ‘dar asta nu s-a intamplat. Totusi, am avut satisfactia data de popularitatea cantecului.’

Mutandu-se la Havana, in 1957, a lucrat cu legendara Orquesta Ritmo Oriental si marele Beny Moré - probabil cel mai important musician cubanez, al secolului al XX-lea, inainte de a se reuni cu grupul lui Pacho Alonso, grup ce se mutase, si el, la Havana, luindu-si numele de Los Bocucos, dupa denumirea unei tobe folosita la carnavalurile de la Santiago.

In toate aceste formule, Ferrer a fost angajat, in primul rand, pentru a canta guarachas, sones si alte genuri rapide. In ciuda acestui fapt, inima sa apartine baladei clasice, lente, bolero-ul. ‘Dar mi s-a spus, intotdeauna, ca nu sunt destul de bun, ca vocea mea este potrivita doar pentru cantecele de dans.’

De-a lungul carierei sale Ferrer s-a  simtit urmarit de un amestec de nesansa si lipsa de incredere din partea altor muzicieni. ‘Cu Pacho Alonso si Beny Moré am simtit ca fac ceva important, dar eram, mereu, lasat in umbra. M-am simtit iubit de public, dar nu si de colegii mei.’ Cantece ce i se potriveau perfect au fost oferite altor cantareti. Cand, in cele din urma, urma sa inregistreze un bolero ‘castigator’ - ‘Santa Cecilia’, aranjementele de pian au disparut in mod misterios. Si cand cantecul sau ‘La historia de Benetín’ a devenit popular la televiziune, colegii de formatie i-au catalogat cantecul drept ‘gunoi’. S-a simtit atat de umilit incat si-a jurat sa nu-l mai cante nicioadata. ‘Acea dezamagire m-a marcat pentru totdeauna. Dupa asta mi-am pierdut entuziasmul pentru muzica’. A ajuns chiar sa creada ca este urmarit de un blestem.

Si totusi… viata are si urcusuri. In 1962, Los Bocucos au sustinut un turneu in lumea comunista, cantand la ‘Fete de l’Humanité’, a Partidului Comunist Francez, la Paris, la expozitia Verno, la Praga si, in cele din urma, la teatrul Bolshoi, din Moscova. Ferrer a fost fotografiat impreuna cu 200 de marinari rusi, in portul Talin si chiar a stat alaturi de presedintele sovietic Nikita Khruschev, la un dineu, in toiul crizei rachetelor din Cuba. ‘Era un om de treaba…’, spune Ferrer. ‘… mic de statura, cu o chelie stralucitoare. Dar eram in turneu de doua luni si nu auzisem nici o stire, asa ca habar n-aveam de ce se imtampla.’

Ferrer a ramas cu Los Bocucos pana la retragerea sa, in 1991. Parasind lumea muzicala, principalul sau sentiment a fost unul de eliberare, chiar daca a fost nevoit sa se reintoarca pe strada, sa vanda bilete de loterie si sa lustruiasca pantofi, inchizand, astfel, un ciclu de viata.

Apoi, intr-o dupa-amiaza, acum sapte ani, la sesiunile Buena Vista, Ry Cooder a cerut o voce mai calda, potrivita pentru bolero. Juan de Marcos González, directorul muzical si consultantul A & R al acestor sesiuni, s-a gandit, imediat, la Ibrahim si s-a dus la el acasa pentru a-l solicita in vederea unei inregistrari. ‘La inceput n-am fost interesat…’, spune Ferrer, ‘am suferit mult de pe urma muzicii. M-am simtit… nu stiu cum sa spun… dezamagit de viata mea in muzica. Dar el a insistat pana am acceptat sa inregistrez o piesa cu el. I-am spus ca num erg nicaieri pana nu fac o baie si el a spus "nu, nu se inregistreaza acum!" Asa ca am abandonat lustruitul de pantofi si m-am dus cu el la studiourile Egrem.’

‘Cand am ajuns la studio i-am gasit pe Rubén González cu Compay Segundo, Eliades Ochoa, Barbarito Torres, ‘Guajiro’ Mirabal… oameni pe care i-am admirat toata viata. Am inceput sa fredonez in timp ce Rubén González improviza la pian si, spre surprinderea mea, am constatat ca pot sa-l urmaresc. Eliades Ochoa m-a remarcat si am inceput sa cantam piesa lui Faustino Oramas, numita Ay Candela. Ry Cooder si Nick Gold erau in regie. Nu-i cunosteam, dar mi s-a parut ca le place vocea mea. Si cand am cantat bolero-ul Dos gardenias, m-au remarcat cu adevarat. Inca nu pot sa cred ca m-am dus acolo sa inregistrez un cantec si am sfarsit prin a le canta pe aproape toate. Si am fost ales cantaretul de bolero.’

Ferrer a cantat pe albumul, nominalizat la Grammy, ‘Afro-Cuban All Stars’ si pe albumul, castigator al premiului Grammy, ‘Buena Vista Social Club’, vandut in peste 6 milioane de exemplae. Totodata, albumul sau, solo, ‘Buena Vista Social Club presents Ibrahim Ferrer’ s-a vandut in 1,5 milioane de exemplare. Produs de Ry Cooder, albumul a demonstrate extarordinarele sale abilitati de improvizator ritmic si, poate mai important, mestesugul desavarsit in ale bolero-ului, demonstrat, in mod aparte, de piesa ‘Silencio’, duetul ‘mocnit’ cu Omara Portuondo.

In ultimii cinci ani, Ferrer a sustinut turnee mondiale, in mod constant. Formatia sa reprezinta ‘visul devenit realitate’, cu muzicieni de talia lui ‘Guajiro’ Mirabal - ‘cel mai bun trompetist pe care l-am cunoscut’ si Cachaíto López, considerat cel mai mare basist cubanez. ‘Am avut 28.000 de oameni dansand in ploaie, la München’, rade Ibrahim. ‘Oriunde mergem femeile tipa. O femeie a lesinat. Una mi-a dat o batista, inmuiata de lacrimi, alta mi-a dat verigheta ei… Oamenii ma intreaba care este secretul grupului Buena Vista Social Club si le spun ca este simpla bucurie de a canta impreuna’

Ferrer s-a intalnit, acum, cu toata lumea de la Bruce Willis si Ricky Martin la presedintele Islandei si Fidel Castro. S-a mutat din apartamentul saracacios, dintr-un cartier marginas al Havanei, intr-o casa spatioasa, are o masina si le poate oferi nepotilor si stranepotilor sai o copilarie fericita, asa cum viseaza fiecare cubanez.

‘Oferindu-si vocea’ pentru o piesa de pe albumul de success, ‘Gorilaz’, al lui Damon Albarn, sau cantand in spaniola, pe versurile lui Wolof, pe noul album ‘Orchestra Baobab’ sunt noile provocari muzicale din cariera lui Ibrahim. Deschiderea catre alti oameni si muzica lor, impreuna cu o senzationala versatilitate, ii permit sa adapteze stilul sau aproape oricarui gen muzical.

Cu tot succesul sau, Ferrer este descries de Nick Gold drept ‘cel mai spiritual dintre membrii Buena Vista’. In camera din fata, cantaretul pastraza un altar al Sfantului Lazar - sfantul care-l reprezinta pe Babalú-Ayé, divinitatea protectoare a regiunii afro-cubaneze Santería - si poarta
cu el, totdeauna, un baston sculptat, de abanos, ce a apartinut mamei sale. ‘Unii spun ca e o superstitie’, spune el, ‘dar eu mi-am pastrat credinta si la bine si la rau.’

Ca acum sunt timpuri bune se poate constata de la discurile de aur ce acopera un intreg perete al casei sale. ‘Am asteptat acest moment toata viata. Acum 20 de ani am inregistrat un cantec numit "?Cuando me toca a mí?" Cantecul mi-a fost luat, de catre formatie si oferit unui alt cantaret. Dar, acum, a venit si timpul meu. Blestemul pe care l-am purtat a fost ridicat.’

Este un moment magic in documentarul lui Wim Wender ‘Buena Vista Social Club’ in care Ferrer umbla, in noapte, prin New York si se minuneaza de frumusetea din jurul sau, de norocul sau si de circumstantele extraordinare care l-au condus pe acest drum.

Oamenii se aduna sa-l vada pe Ferrer pentru arta sa vocala, pentru personalitatea sa calda si vesela si, de asemenea, pentru participarea la povestea vietii unui om mic, ce a triumfat, in ciuda adversitatilor, fara sa-si piarda pofta de viata si decenta.

Nick Gold spune povestea realizarii noului album: ‘Eram disperati sa terminam inregistrarile si Ibrahim era ragusit. A sugerat ca putem, oricand, folosi un alt cantaret pentru a inregistra piesele ramase. Nu poti sa-ti imaginezi o alta vedeta facand astfel de sugestii’. Mai presus de orice, Ferrer ramane o persoana modesta care, intamplator, este unul dintre cei mai mari cantareti ai lumii.

Publicat in 2003, al doilea album solo al lui Ibrahim Ferrer, ‘Buenos Hermanos’, a primit eleogii din partea criticii de specialitate. Ca si albumul sau de debut si acesta beneficiaza de echipa de productie a lui Ry Cooder, Nick Gold si Jerry Boys si de extraordinara sa formatie, ce include pe Manuel Galbán la chitara si orga, Chucho Valdés la pian, Miguel ‘Angá’ Diaz la conga si Ry Cooder la chitara. De asemenea, pe album mai sunt prezenti acordeonistul Flaco Jimenez, legendarul grup gosper ‘The Blind Boys of Alabama’, trompetistul Jon Hassell si saxofonistul Gil Bernal.

Nefiind unul dintre cei ce ‘se culca pe lauri’, Ibrahim a sustinut un turneu mondial in 2003. Tot in 2003 industria muzicala l-a recunoscut, in mod official, ca unul dintre artistii cu o semnificatie aparte. ‘Buenos Hermanos’ a castigat la categoria ‘Best Traditional Tropical’, la cea de-a patra editie a premiilor Latin Grammy, alaturandu-se trioului de elita alcatuit din Bebo Valdes, elia Cruz si Tito Puente. Nominalizat a fost si Eliades Ochoa, prietenul sau de la Buena Vista.  Dupa care a castigat un premiul MOBO, in Marea Britanie, la categoria Best World Music, la care a fost nominalizat alaturi de Youssou N’Dour, Ladysmith Black Mambazo si Santana. In martie, 2004, la Edinburgh, a castigat categoria ‘Americilor’ la premiile BBC Radio 3 pentru World Music. ‘Buenos Hermanos’ a fost nominalizat la categoria ‘Best Traditional Latin Tropical Album’ la cea de-a 46-a editie a premiilor Grammy, ce a avut loc la Los Angeles, in Februarie, 2004.

Ferrer accepta cu gratie si caracteristica modestie aceste distinctii si ramane neafectat de noua sa postura, de vedeta. Cu cuvintele lui: ‘… nu vreau sa credeti ca spun asta cu ingamfare, dar sunt fericit, sunt aici si ma lupt.’