Radu Sirbu are 29 de ani, iar in vremea in care canta in trupa O-zone era cel mai mare membru. Cum a ajuns el sa cante in aceasta formatie? A participat la castingul realizat de Dan Balan in 2001 si a fost selectat.
Arsenie, Dan Balan si Radu Sirbu au avut un uimitor succes international, iar piesa lor 'Dragostea din tei', a cucerit, rand pe rand, intreg mapamondul. In ianuarie 2005, cei trei au decis sa-si desparta vietile artistice si sa urmeze fiecare o cariera solo.
Asa a ajuns Radu sa inceapa sa lucreze la un album de unul singur in 2006, iar in luna martie a aceluiasi an sa scoata pe piata si videoclipul primului sau single 'Whap - pa'. Materialul discografic 'Alone' a vazut lumina magazinelor la sfarsitul verii.
La numai un an dupa aceea, Radu si-a deschis propriul studio de inregistrari. Astfel si-a petrecut timpul compunand si inregistrand piese. Intre acestea si 'Love Is Not a Reason to Cry', urmatorul single din cariera sa de interpret.
Pentru ca piesa avea nevoie si de o voce feminina, Radu a rugat-o pe sotia sa, Ana Sirbu, sa-i cante un ghid vocal pentru a finisa orchestratia. Vocea ei s-a potrivit atat de bine cu a lui, incat, dupa lungi negocieri, si-a convins consoarta sa se implice impreuna intr-un proiect musical, 'MR. & MS.'.
'Ideea proiectului MR. & MS. a aparut odata cu piesa 'Love Is Not a Reason to Cry', povesteste Radu. 'Aveam nevoie de o voce feminina perfect compatibila cu vocea mea. Facusem o lista de fete pentru acest featuring, dar nu eram prea incantat de nici una.
Stiam ca Ana canta, dar de multe ori cand o rugam sa cante ceva pentru mine gasea motiv sa nu o faca. Atunci i-am spus ca daca nu gasesc vocea perfecta pe care o caut o sa renunt la piesa. A fost o strategie buna, pentru ca stiam ca ei ii place piesa foarte mult si nu m-ar fi lasat sa renunt asa usor. A intrat in camera de inregistrari cu versurile in fata si a tras piesa cu lejeritate. Mi-am dat seama imediat ca asta e vocea pe care o vreau pe piesa.
Ea a zambit, crezand ca glumesc. Seara am discutat acasa si am negociat cu ea foarte mult ca sa fie alaturi de mine in acest nou proiect. Nu a fost simplu sa o conving, ea stiind ce inseamna viata de artist si cate sacrificii trebuie sa faci referitor la familie, cum ar fi sa-ti petreci sarbatorile in concerte si multe altele, dar intr-un final am reusit'.
'Love Is Not a Reason to Cry' este primul single de pe albumul 'MR. & MS. - HEARTBEAT', care va fi lansat in iulie 2008 de Universal Music Romania.
Universal Music Romania
1 Vizualizari