Acupunctura este un termen despre care am auzit. Acupunctura presupune introducerea de ace foarte subtiri prin piele in puncte strategice ale corpului. O componenta cheie a medicinei traditionale chineze, acupunctura este cel mai frecvent utilizata pentru a trata durerea. Din ce in ce mai mult, este folosit pentru sanatatea generala, inclusiv pentru gestionarea stresului.
Medicina traditionala chineza explica acupunctura ca o tehnica de echilibrare a fluxului de energie sau forta vitala – cunoscuta sub numele de chi sau qi (chee) – despre care se crede ca curge prin cai (meridiane) din corp. Prin introducerea de ace in anumite puncte de-a lungul acestor meridiane, practicienii acupuncturii cred ca fluxul de energie se va reechilibra. De asemenea, trebuie sa stiti ca acupunctura este o forma foarte veche de vindecare, care dateaza din pre-istoric.
Cronologia acupuncturii este destul de bine stabilita, desi pe o cronologie oarecum neuniforma. Afirmatiile conform carora acupunctura are multe mii de ani sunt inca partial cunoscute. Nici dovezile arheologice, nici cele istorice nu sugereaza ca acupunctura a fost practicata in China inainte de mijlocul secolului al II-lea i.Hr. cel mai devreme, iar aceste afirmatii sunt supuse dezbaterii. Intr-adevar, momentul exact in care se poate spune ca acupunctura a inceput in China depinde de doua lucruri: dorinta de a accepta datarea timpurie a textelor istorice si definitia „acupuncturii”. Daca folosirea oricarui fel de instrument penetrant („needling”) este considerata acupunctura, apoi acupunctura a inceput devreme in China, dar si in culturile contemporane, care au folosit si sangerare si cauterizare in puncte de pe corpul uman.
Cele mai timpurii descoperiri arheologice, din anii 1970, sunt patru ace de aur si cinci de argint, descoperite in mormantul printului dinastiei Han Liu Sheng din provincia Hebei. Deoarece aceste artefacte au fost gasite in asociere cu alte instrumente terapeutice, este posibil sa fi fost folosite intr-un fel de „needling” terapeutic. Conform textului medical clasic chinezesc Huang Di neijing, asemenea „ace” au fost, de asemenea, folosite pentru a indeparta „apa” din articulatii sau pentru a elimina abcese.
Cele mai vechi texte medicale chinezesti cunoscute astazi au fost descoperite la mormintele Mawangdui, sigilate in 168 i.Hr. si la locul de inmormantare Zhangjiashan, inchis intre 186 si 156 i.Hr. Aceste documente ofera primele descrieri ale principalelor „canale” imaginare care au fost asociate cu diagnosticul si cu un tratament. Cu toate acestea, in aceste texte nu sunt mentionate niciodata interventiile terapeutice. Cea mai veche referire literara la orice fel de „needling” terapeutic (zhen) se gaseste intr-un text istoric, mai degraba decat medical, Shiji, al lui Sima Qian, scris in cca. 90 i.Hr. Shiji mentioneaza un exemplu de „ace” in texte, dar acele ace nu au fost asociate cu un sistem de puncte de insertie sau cu sistemul al carui flux Qi ar putea fi influentat de asemenea ace. Intr-adevar, povestea despre resuscitarea unui print mort cu un ac plasat in ceafa poate, de fapt, sa reflecte doar eliminarea unui furuncul sau a unui abces.
Medicina chineza a fost mentionata pentru prima data in literatura occidentala inca din secolul al XIII-lea d.Hr. in jurnalul de calatorie al lui William de Rubruck, dar lumea occidentala a devenit constienta de acupunctura cateva secole mai tarziu. Pana la sfarsitul secolului al XVI-lea, cateva manuale ratacite, detinute acum de Escorial din Madrid, Spania, au ajuns in Europa. Au urmat curand relatari despre practica reala, unele destul de detaliate. Acupunctura a ajuns ceva mai tarziu in SUA. De atunci a fost respinsa, uitata si redescoperita in cel putin patru valuri majore, inclusiv in cel actual. Pentru o vreme, acupunctura a devenit destul de bine vazuta in anumite parti ale Europei, in special in Franta si Germania concomitent cu incercarile chinezilor de a interzice practica. Cativa medici proeminenti francezi au sustinut acupunctura in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, dar alti medici la fel de proeminenti nu au fost impresionati, acuzand sustinatorii ca au reinviat o doctrina absurda. Anglia secolului al XIX-lea a cunoscut si o scurta perioada de popularitate pentru acupunctura. Un jurnal din 1821 a notat ca acupunctura consta in „introducerea unui ac in partile musculare ale corpului, la adancime, uneori, de un centimetru.” Cu toate acestea, pana in 1829, editorul Medico-Chirurgical Review a putut scrie: Cu putin timp in urma vorbea despre „acupunctura”, toata lumea vindeca cu ea boli incurabile, dar acum nu se spune nicio vorba despre acest subiect.” Georges Souli de Morant, un diplomat francez rezident in China, care a devenit fascinat de acupunctura ca remediu pentru holera si a publicat ulterior cartea sa influenta L’Acupuncture Chinoise in 1939, a aprins in primele zile ale secolului al XX-lea un nou interes pentru acupunctura. Souli de Morant a fost important in crearea mitului acupuncturii, de exemplu inventand termenul „meridian”, utilizat acum pe scara larga in literatura dedicata acupuncturi occidentale pentru a desemna canalele de-a lungul carora se misca Qi-ul, desi, din pacate, nu exista un echivalent direct in literatura chineza.
Este fascinant sa observam ca desi aceasta forma de medicina poate fi considerata preistorica, inca este folosita in ziua de astazi cu o rata de succes foarte mare. Chiar daca acupunctura nu poate vindeca anumite boli este un instrument exceptional pentru a preveni si pentru a intari sistemul imunitar. Medicina chinezeasca traditionala are o istorie lunga si o serie de reusite nemaiintalnite in nicio alta cultura!
