Fostul președinte Ion Iliescu a vorbit, într-un interviu realizat anul trecut de bloggerul „Adevărul”, Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, despre factorii care i-au asigurat o viață lungă, apropiindu-se de pragul de 100 de ani. Întrebat care este secretul longevității sale, Iliescu a explicat că, de-a lungul vieții, a evitat excesele și nu a abuzat de nimic.
„Nu am abuzat de nimic în viață, am avut ceea ce se numește justa măsură în tot și toate. Nu mi-am refuzat bucurii, nici nu mi-am produs excese. Acum, că mă gândesc la felul în care au trecut anii, cred că am atins vârsta senioratului profund, și în politică, și în viața personală, mixând două ingrediente: mentalități occidentale și un spirit estic. Există o diferență notabilă între a supraviețui și a trăi: aceasta este, fără îndoială, lecția mare a stângii. Dar nu o spun aici citând un principiu marxist, nicidecum. Ci mai degrabă observând pragmatic că dacă ai o mentalitate vitală bazată pe minima rezistență nu poți ajunge prea departe. Ființa umană trebuie să devină, să se dezvolte, să aibă scopuri, nu ambiții – chiar și aici, din pricina unor polarizări și decalaje îndelungate, Estul încă greșește, punând vanități și mize mici în locul obiectivelor nobile și elegante. A trăi occidental nu înseamnă a trăi în abundență: ci a te configura mental ca individ care urmărește o viață demnă. Pe de altă parte, există ceva în șarmul spiritului estic, care ne face să fim niște luptători: o formă de inteligență pragmatică, rezultată din acomodarea societăților la provocări istorice, care nu au ocolit structuri conservatoare, autoritare, riguroase, de la un punct încolo împovărătoare. Asta te face nu mai rezistent, ci mai prudent. Nu am un secret pentru o viață lungă, am însă sfaturi pentru o viață echilibrată. Am constatat, în treacăt fie spus, că una dintre temele agendelor de stânga în ultimele decenii este prelungirea vieții segmentelor de populație aflate în etate: e o preocupare firească, dar ea emerge din ceea ce politica poate face pentru creșterea calității vieții în ansamblu. Viața lungă implică protecționism, acces la resurse, un sistem medical formidabil, o piață a muncii care să nu confiște nici intimitatea, nici sănătatea individului, produse alimentare de calitate.
Dacă stânga ar juca această carte cu mai multă fermitate, ar câștiga din nou, la nivel european, lupta împotriva dreptei care i-a împrumutat temele. Să fim serioși, ecologia pe care o strigă dreapta acum este un derivat al acestei teme mai largi, a vieții lungi și fericite – pe care o propunea stânga! – dar și al strigătului de disperare în fața consecințelor industrializării masive și necalculate, capitaliste, asupra mediului înconjurător. Pe de altă parte, nu cred că cineva poate atinge o vârstă matusalemică fără sănătate mintală. Astăzi da, toată lumea aspiră către well-being, dar și asta e o temă a stângii, îmi pare rău să dezamăgesc progresiștii de dreapta. Marcuse, în 1967 – țin minte și acum notele de lectură pe care le făceam – a publicat un eseu despre agresivitatea societăților industriale avansate, sau așa-ziselor societăți afluente. Observa că pe măsură ce cantitatea de bunuri „neproductive”, „neprofitabile” crește, crește și standardul de viață pentru comunitățile dezavantajate, dar asta nu e suficient ca să trăiești „normal”. Normalitatea e un standard impus și de puterea politică, și de sfera civilă, în egală măsură, și e responsabilitatea amândurora. Marcuse, ca și Fromm, susțin că dacă societatea e bolnavă, individul nu are cum să fi sănătos.
O societate sănătoasă e cea care previne alienarea, excesele, conflictele sociale, ostracizările. Poți face politici publice în jurul unui psyche. Asta nu au înțeles cei care fac politică în ultimele decenii. Un om angoasat, cu frici, cu anxietăți, pe care societatea le manipulează și le controlează, nu poate trăi mult, și cu atât mai puțin bine. Agresivitatea a fost instrumentalizată social ca o structură civilizațională și, spunea Marcuse, un vehicul al progresului; retorica publică, de la formele ei tradiționale la cele moderne, vorbește despre agresiunea tehnologică și satisfacția socială obținută de pe urma ei; pe măsură ce civilizația e mai dezumanizată, indivizii iubesc mai puțin, refugiindu-se în tehnologie, pe care o folosesc compulsiv pentru satisfacerea oricărei nevoi. La ce duc toate acestea? Tocmai la activarea instinctelor destructive ale ființei umane, de care vorbea și Freud. E un privilegiu să trăiești les temps modernes. Dar e și o minune să le reziști. Personal cred că am înțeles asta, și am ajuns în generația nonagenarilor”, a spus fostul președinte.
